Pe malul marii

O trezire la 5 dimineata, o plecar spre Bulgaria la 6, cu gandul la autostrada aglomerata si coada de la Vama Veche. Autostrada a fost ok, iar drumul pana la Vama si mai ok. La vama, o doamna bulgaroaica a venit si s-a uitat la certificatele de vaccinare, doar s-a uitat, fara sa scaneze cod QR. Si in 10 minute eram trecuti de vama. Cum nu puteam sa ne cazam inainte de 14, am decis sa mergem la Balcic. Am lasat masina in parcarea de langa moschee, am trecut pe la amicul Kaloian si magazinul de pantofi ai am urcat dealul, am mers pe marginea soselei, pe pamant si iarba uscata, in soare, am trecut pa langa buticurile vesnice de la Gradina Botanica si am luat bilete de la doua cozi, pentru ca este o coada la Palat si alta la Gradina. Lume destul de multa, harmalaie, copii, multi fara masca.
Palatul s-a redeschis noua cu alte noutati, am vazut alte camere, alti oameni, alte obiecte, minunate. Am cumparat o carte, tablouri si un clopotel...
Balcic ramane deosebit, desi acum citesc mai clar durerea si iritarea in ochii bulgarilor care trebuie sa dea frumos pentru un castel care nu e al lor, pe care nu si l-au dorit dar care le aduce totusi bani. De ce durere si iritare? Pai nu cred ca bulgarii au uitat ca in 1913 armata romana a ocupat Cadrilaterul, teritoriu care a ramans Romaniei si dupa primul razboi mondial, cu toate ca Bulgaria si l-ar fi dorit inapoi.. Abia in 1940 l-a primit. Daca nu era acel 1913, Balcic ar fi fost un alt oras din Bulgaria, unde nici macar nu mergi pentru plaja pentru ca nu prea ai unde... Un oras de trecere spre Albena, poate...
Citesc zilele acestea jurnalul de razboi si de prizonierat al lui George Toparceanu si inteleg mai clar durerea si iritarea bulgarilor pentru 1913. Ei sunt un neam mandru si noi, vecinii lor, carora ei le aduceau legume, i-am pacalit... in 1913...