Japonezii rescriu istoria WW2

Japan air force chief faces sack

The head of the Japanese air force is to be sacked after saying the country was not an aggressor in World War II, Japan's defence minister said.

Yasukazu Hamada said Gen Toshio Tamogami's views, written in an essay, ran counter to the government's position on the war.

"Therefore it is inappropriate for him to remain in this position and I will swiftly dismiss him," he said.

The general's views are likely to anger many of Japan's neighbours.

China, North and South Korea and other Asian nations still have traumatic memories of Japan's aggression and colonial rule.

Japan expressed remorse for its war-time actions in 1995, and then gave another apology ten years later.

"What he said was inappropriate for an air chief of staff," Mr Hamada told a news conference.

"He should not remain in the job."

Mr Hamada said that by acting swiftly against the general, the Japanese government was making it clear that it did not share his views which, he said, could stir controversy in Asian nations.

Gen Tamogami, 60, is chief of staff of Japan's Air Self-Defence Force.

In his essay on the theme of "true views of modern history", he wrote: "Even now, there are many people who think that our country's 'aggression' caused unbearable suffering to the countries of Asia during the Greater East Asia War.

"But we need to realise that many Asian countries take a positive view of the Greater East Asia War.

"It is certainly a false accusation to say that our country was an aggressor nation."

World War II in the Asia-Pacific region is referred to as the Greater East Asia War by those who saw it as Asian nations seeking independence from Western powers.

Kosovo, in conflict cu dreptul international

Ambasadorul tarii noastre la ONU, Simona Miculescu, prezinta amanunte din culisele Natiunilor Unite
La sediul Natiunilor Unite de la New York s-a votat, recent, in Adunarea Generala, pentru trimiterea dosarului Kosovo spre analiza la Curtea Internationala de Justitie de la Haga. Decizia a fost privita ca o mare victorie a diplomatiei sarbe, care, desi invinsa pe plan politic prin pierderea controlului asupra provinciei Kosovo, a decis sa apeleze la institutiile abilitate ale ONU pentru a gasi dreptatea. Pornind de la informatia ca SUA au fost sprijinite doar de Albania, Nauru, Palau, Micronezia si Insulele Marshall, am incercat sa aflu cum reuseste dreptul international sa prevaleze in fata puterii militare. Despre ce s-a intamplat la ONU spune mai multe doamna ambasador Simona Miculescu, intr-un interviu in exclusivitate acordat ziarului „Gardianul“.

- Emil Neacsu: Doamna ambasador Simona Miculescu, de ce a votat Romania pentru trimiterea dosarului „Kosovo” la Curtea Internationala de Justitie de la Haga.
- Simona Miculescu: Pozitia Romaniei, ca si cea a altor state din Uniunea Europeana si din restul lumii, fata de rezolutia prin care Adunarea Generala a ONU solicita avizul consultativ al Curtii Internationale de Justitie privind dosarul „Kosovo“, a fost bazata pe principiile fundamentale ale dreptului international, pe angajamentul nostru in acest sistem si increderea noastra in rolul Curtii de la Haga. Decizia de a sprijini acest demers se subscrie, de altfel, pozitiei pe care Romania a avut-o de la bun inceput în dosarul Kosovo, o pozitie principiala, promovata la toate nivelurile politicii noastre externe, care vizeaza identificarea unei solutii de compromis, acceptate de ambele parti, si in linie cu normele dreptului international. Putem spune, asadar, ca votul nostru a fost unul previzibil pentru partenerii nostri.

- E.N.: Faptul ca Romania a apelat la CIJ in diferendul cu Ucraina a incurajat partea sarba sa recurga la acest pas?
- S.M.: Cu siguranta juristii sarbi au analizat situatia altor cazuri in atentia CIJ, eu consider totusi ca fondul deciziei lor finale tine tot de o pozitie principiala. Adica, nu atat de urmare a modelului adoptat de alte state in ce priveste apelarea la CIJ (in ce priveste diferendul Romaniei cu Ucraina la CIJ, este evident ca acesta vizeaza probleme de alta natura), ci de incredere in opinia pe care Curtea o poate emite si rolul pe care acest aviz il poate avea in tratarea, pe viitor, a acestui dosar si, de ce nu, a altora mai mult sau mai putin similare. Dupa cum au aratat chiar inaltii oficiali sarbi in repetate randuri, acest demers al lor se incadreaza in abordarea mai cuprinzatoare a Serbiei fata de declararea unilaterala a independentei Kosovo – o abordare bazata pe reglementarea in mod pasnic a acestei chestiuni, arena juridica fiind unul din modurile optime de continuare. Sa nu omitem, in tot acest context, si faptul ca CIJ (ca si Adunarea Generala, Consiliul de Securitate sau ECOSOC) este unul din organele principale ale ONU si, ca atare, demersul Serbiei se inscrie intrutotul in procedurile legale care guverneaza activitatea statelor membre.

- E. N.: Ati avut discutii preliminare votului cu oficiali sarbi?
- S.M.: Partea româna a avut, desigur, consultari cu oficialii sârbi, precum si cu alte state, înaintea votului, asa cum este cazul în toate relatiile noastre bilaterale, mai ales în cazuri de asemenea importanta, fie ele cu state vecine sau parteneri strategici mai îndepartati.

- E.N.: Cum explicati faptul ca SUA au fost sustinute doar de Albania, Nauru, Palau, Marshall si Micronezia? De ce aliatii traditionali ai SUA, care au recunoscut independenta Kosovo, nu au votat cu SUA sau s-au abtinut?
- S.M.: S-a putut remarca, într-adevar, tendinta generala a celor care au recunoscut independenta Kosovo de a se abtine de la votul respectiv. Aceasta pentru ca, asa cum si ambasadorii multora dintre aceste state au explicat in interventia lor dinainte sau de dupa vot, desi nu sustineau transferul dosarului la CIJ, nu aveau cum sa se opuna dreptului unui stat membru de a apela la acest for, principalul organ juridic al ONU. De remarcat însa ca si state care au recunoscut independenta Kosovo, precum Norvegia, Islanda, Costa Rica sau Liechtenstein, au votat în favoarea rezolutiei, tocmai pe baza aceleiasi ratiuni si încrederi în rolul Curtii si a sistemului dreptului international.

- E.N.: Ati discutat cu ambasadoarea americana dupa vot? V-a reprosat ceva?
- S.M.: Cu ambasadoarea Rosemary di Carlo avem un dialog frecvent, foarte util si deschis, nu numai de când a devenit – vara aceasta – unul din reprezentantii SUA la ONU, dar înca de când domnia sa detinea una din cele mai înalte functii în Departamentul de Stat al SUA, responsabila chiar de zona europeana si eurasiatica. Cat despre votul unui stat în cadrul AG, acesta este în general respectat de celelalte state membre, cu atât mai mult cu cât este vorba de o pozitie de principiu, previzibila, constanta si explicata în mod deschis, asa cum a avut România. Deci nu e loc de reprosuri în asemenea contexte.

- E.N.: Ati fost printre ambasadorii care au tinut un discurs inaintea votului. Cat de important credeti ca a fost mesajul Romaniei, ca membra UE si NATO?
- S.M.: România a sustinut o explicatie de vot, înainte de supunerea rezolutiei la vot. Atât explicatiile dinainte, cât si cele de dupa vot, au rolul de a clarifica pozitiile statelor si de a reitera anumite elemente de pozitie. Noi consideram ca mesajul transmis de România, alaturi de mesajele transmise de alte state membre ale UE sau ale NATO, a fost unul important, cu atât mai mult cu cât este cunoscuta atentia acordata de tara noastra acestui subiect de interes deosebit.

- E.N.: Imediat dupa votul de la ONU, Muntenegru si FYR Macedonia au recunoscut independenta Kosovo. Credeti ca gestul a fost unul efectuat in urma unor presiuni externe? Mai este utila recunoasterea independentei Kosovo?
- S.M.: Decizia statelor de a recunoaste independenta unei entitati le apartine si este, evident, consecinta unui cumul de factori, atât din perspectiva politicii lor interne, cât si a celei externe. Ambele state pe care le-ati mentionat dadusera deja indicatii ca ar urma sa adopte aceasta conduita, deci demersul lor nu a constituit o surpriza, desi este unul pe care noi, evident, nu îl putem sustine. Cu atât mai mult, consideram, asadar, ca avizul Curtii de la Haga va fi extrem de util, fiind capabil de a oferi îndrumarea necesara în acest context.

- E.N.: Cum se vede lumea de la Natiunile Unite si cum este vazuta Romania la New York?
- S.M.: Scopul nostru principal aici, la Misiunea permanenta a României pe lânga Natiunile Unite, este acela ca tara noastra sa aduca o contributie vizibil pozitiva si constanta la consensul si actiunea comunitara, precum si la promovarea obiectivelor comune ale statelor membre în acest unic for universal. In egala masura, reputatia Romaniei impune recunoasterea sa atât ca stat adaptabil si flexibil, cât si ca stat capabil de a influenta deciziile comunitare. La baza întregii activitati a echipei mele sta slujirea si prezervarea umanitatii, constanta preocupare pentru valorile si principiile universal umane ce transcend contextele nationale, conjuncturile temporare si umorile personale. Vrem sa ne revigoram autoritatea, sa ne activam si mai mult potentialul combativ, valorificând si mai creativ întregul arsenal al diplomatiei românesti, cu o abordare mai aplicata si mai nuantata, cu aliante mai puternice, cu institutii internationale mai eficiente si cu o fidelitate absoluta fata de valorile noastre democratice.
Lumea se vede de la ONU ca printr-un imens microscop. O lume aflata într-o profunda schimbare, în care tendinta de globalizare se aprofundeaza, în care interesele se multiplica dar regula jocului ramâne, în continuare, promovarea pozitiilor, principiilor si factorilor care te avantajeaza ca stat. Etapele pe care le-a parcurs tara noastra pe calea integrarii euro-atlantice ne plaseaza în situatia în care ne-am asumat un set de valori si o conduita în sistemul relatiilor internationale. Apartenenta la UE si NATO te obliga, dar iti confera si drepturi, iar noul profil pe care îl are Romania demonstreaza aceasta. Va asigur ca acest nou profil este foarte respectat în mediile onusiene pentru consistenta, seriozitatea, demnitatea, profesionalismul si dinamismul sau.
Emil Neacsu

Muzica anului 1968

Comemorarea "dusmanilor poporului"

Astazi se implinesc 52 de ani de la declansarea Revolutiei maghiare din 1956, eveniment care avea sa constituie prima mare lovitura data ocupatiei sovietice in Europa de Est. Dorinta de libertate a ungurilor a fost zdrobita sub senilele tancurilor sovietice dupa aproape trei saptamâni, pe 10 noiembrie 1956. Dar dorinta de libertate nu a fost doar a ungurilor, ci si a românilor, care visau la alungarea ocupatiei sovietice din tara. Zeci de români aveau sa plateasca scump, cu viata, pentru indrazneala de a dori libertate. Alte mii au fost condamnati la ani grei de inchisoare sau au fost exmatriculati din facultati. Dar nu sovieticii au fost cei care i-au executat sau aruncat si batut in puscarii, ci unii români care visau si ei la ceva - la construirea comunismului. Evenimentele din ‘56 se dovedesc a fi o buna ocazie pentru un pic de campanie electorala. Presedintele Traian Basescu, acelasi care a condamnat comunismul in decembrie 2006, comemoreaza Revolutia maghiara impreuna cu omologul sau maghiar, Laszlo Solyom, la Miercurea Ciuc. O initiativa laudabila daca ar fi fost reabilitati si românii condamnati pentru vina de a fi simpatizat cu revolutia din Ungaria. Un proiect de lege pentru stergerea condamnarilor politice si ale efectelor acestora, proiect propus de seful Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului, Marius Oprea, si de care ar benefia aproape un milion de persoane, a ramas blocat in Parlament, mai exact la Comisia juridica a Camerei Deputatilor, si sunt sanse reduse ca legea sa treaca in actuala legislatura.

Pentru a afla mai multe ecouri ale revolutiei din 1956 am stat de vorba cu istoricul maghiar Andrea Varga, care cerceteaza de aproape zece ani arhivele romane in cautarea documentelor despre efectele in Romania ale Revolutiei maghiare.

- Ce se mai stie acum despre revolutia maghiara din 1956? Cum a influentat acest eveniment politica
mondiala?
Andrea Varga – Revolutia maghiara si miscarile sociale din unele state ale blocului sovietic cu pronuntat caracter anticomunist din perioada poststalinista au ca numitor comun o speranta catre deschidere, catre democratie. Un ideal ce s-a dovedit prea timpuriu în conditiile în care liderii mondiali de forta nu aveau înca o clarviziune asupra viitorului. Sau nu constituia o prioritate de grad zero. În aceste conditii, politica mondiala nu a suferit schimbari majore atât timp cât Occidentul avea serioase probleme în alte zone geografice. Franta si Marea Britanie pierdeau Suezul. SUA post Coreea si Israelul cu vecinii arabi. În plus ne aflam într-o perioada cu o multitudine de miscari de independenta afro-asiatice. Singura relevanta, revenind la revolutia maghiara, este o macinare a statutului de tara dominanta a URSS, macinare ale carei efecte urmau sa se vada în deceniile urmatoare.

- Ce a insemnat pentru romani revolutia? Au fost romani implicati direct in evenimentele din Ungaria? Cum au reactionat romanii si ungurii din Romania la evenimente? Cum a reactionat regimul comunist roman?
A.V. - Imediat dupa declansarea evenimentelor maghiare, românii au aflat, prin intermediul posturilor de radio occidentale, despre ce s-a întâmplat la Budapesta. Cu speranta, mediile universitare, dar si alte categorii de populatie au solidarizat cu ce se întâmpla în tara vecina. Românii aveau aceleasi probleme, aceleasi doleante. Situatia economica dezastruoasa, agricultura, cotele, colectivizarea, cartelarea, rationalizarea alimentelor si a altor produse de prima necesitate, trupe sovietice, limba rusa obligatorie, sovromurile etc. In aceste conditii era fireasca simpatia fata de evenimente, simpatie controlata instinctual de teama de repercusiuni din partea unui regim de teroare. La Budapesta s-au implicat si romani, dar de cealalta parte a baricadei. Referitor la perioada 23 octombrie (declansarea evenimentelor) si 22 noiembrie (deportarea liderilor revolutiei în România), personajele principale sunt Walter Roman, Aurel Malnasan si Gheorghe Gheorghiu-Dej.
Studentii din principalele centre universitare, evident o parte dintre ei (pentru ca avem si studenti turnatori), au iesit în strada. Au manifestat sub diverse forme. In acelasi timp, o serie de grupari din alte categorii sociale, aflate în vizorul Securitatii, s-au reactivat, în special în Ardeal, unde exista o comunitate maghiara consistenta. Destinele a mii de oameni, tineri si vârstnici, s-au schimbat în toamna anului 1956.
Puterea comunista de la Bucuresti a reactionat dur. Statistic, represiunea care s-a derulat in perioada 1956-1961 s-a materializat in cateva mii de arestari in perioada 1956-1959, peste o mie de studenti exmatriculati, sentinte cumulate de peste 14.000 ani de detentie si 30 de condamnari la moarte din care 24 executate «prin impuscare cu arma de foc, cu spatele spre grupa de executie» (Proces-Verbal de executie din 26 iunie 1957, Penitenciarul Gherla).

- Ce ai descoperit in arhivele romane despre revolutie? Cum au reactionat sovieticii fata de evenimentele din Romania?
A.V. - Am descoperit ca, prin 1991, SRI se interesa, printr-un amplu referat, care este situatia actuala a revolutionarilor români din 1956. Câti mai traiesc, cu ce se ocupa, cu cine sunt casatoriti (inclusiv unde lucreaza sau au lucrat sotii, sotiile). Nu am aflat cine a comandat acest referat si în ce scop.
Si arhivele abunda (desi unele documente au disparut) de documente meticuloase ale aparatului represiv comunist împotriva simpatizantilor si protestatarilor de acum o jumatate de secol.
In general, sovieticii au avut încredere în Gheorghiu-Dej, în angajamentele luate de acesta, în fortele lui de Securitate. De aceea i-au încredintat deportarea grupului Nagy Imre si paza acestui grup.

- Ce ar mai fi de spus astazi despre revolutie? Cati dintre revolutionarii de atunci din Romania mai sunt in viata? Cati dintre tortionarii de atunci mai traiesc?
A.V. – Revolutia româna din 1956 mai are necunoscute. Revolutia româna din 1956 nu a fost reabilitata. Nu se cunoaste locul înhumarii celor executati. Revolutia româna din 1956 a fost singura miscare anticomunista cu acoperire nationala si pentru aceasta eroii ei au nevoie de o recunostinta deosebita. Anul viitor va fi marcata cea de a 20-a aniversare a schimbarilor de regim din Europa Centrala si de Est. Eu, si sper ca si multi altii, gandesc asa: daca in URSS, sub Gorbaciov, in 1986, a fost posibila reabilitarea TUTUROR condamnatilor pentru “delicte” politice, a tuturor, si fara sa fie nevoit cineva sa faca vreo cerere individuala, atunci de ce nu ar fi posibil in 2008, 2009, aici, in Romania? Sau: daca acelasi lucru s-a putut, in Ungaria, in 1989, inca sub comunisti, cand s-a votat prima dintr-o serie intreaga de legi ale casarii, atunci de ce nu s-ar putea AICI si ACUM? In Ungaria, apropos, comunistii inca nereformati, ai premierului Miklos Nemeth, au spus atunci ca noul regim nu poate fi construit pe ororile regimului precedent. In Romania, dupa cate se pare, acest lucru a fost posibil – in sensul ca s-a procedat de parca ar fi fost normal sa nu se rupa cu trecutul. Rezultatul il poate constata oricine...
Exista un proiect de lege a casarii, al istoricului Marius Oprea, dar acest proiect zace pe undeva, prin sertarele Parlamentului, pesemne bine ingropat intr-o comisie. Si ma tem ca nu-l mai poate dezgropa nimeni. E clar, nu?
Cred ca situatia nu se explica doar prin influenta “fostilor” in viata politica de astazi, ci si prin aceea ca, de 20 de ani, romanii traitori in democratie invata tot o istorie falsa, ca si inainte de Revolutie. Noile generatii nu au avut sansa sa afle adevarul, ca nu toti romanii i-au asteptat, timp de decenii, blanzi, pe americani, sa vina sa ii elibereze... Ca au fost destui, multe mii, de eroi adevarati, care s-au sacrificat, multi si-au sacrificat chiar viata, pentru noi, cei de astazi. A fost in interesul regimului comunist ca aceste lucruri sa nu fie cunoscute. Iata ca, regretabil, “reusita” regimului dictatorial se prelungeste in lumea cea noua. Cred, personal, ca Romania are nevoie ca statura morala si curajul acestor eroi sa fie cunoscute. E tarziu, dar inca nu e prea tarziu. Traiesc in Romania de mai bine de 10 ani si cunosc expresia “mai bine mai tarziu decat niciodata”.
Si inca un lucru: Romania este singura tara fosta comunista unde nu s-a facut nimic pentru ca acestor oameni sa li se faca dreptate. Si nu uita ca cei care au fost executati nu au un nume, nici astazi, ca miile de arestati si intemnitati si exmatriculati de atunci, dar, mai mult, nu se stie unde sunt ingropati, nu au cruce la capatai si raman “dusmani ai poporului”, in loc sa fie declarati “eroi ai poporului”.
Mai traiesc, printre noi sau in exil, destui supravietuitori care au participat la evenimente (Gheorghe Cornea, Alexandru Maier, Paul Goma, Radu Gabrea, Alexandru Tataru, Teodor Stanca, Gyula David etc.). Dar si tortionari de atunci traiesc printe noi, din pensii imense. Si, mai mult ca sigur, fara remuscari. Niste batranei simpatici si bonomi, care isi plimba nepoteii prin parcuri, nu-i asa?! Nu, eu spun ca nu-i asa!

- La Miercurea Ciuc se comemoreaza Revolutia ungara, in cadru festiv, de catre presedintii Romaniei si Ungariei. Cum ti se pare acest gest?
A.V. - Mi se pare normal. Si nu numai pentru ca Ungaria este tara vecina, si ar trebui sa fie si prietena, si cele doua executive se tot intrunesc in sedinte comune, unde se iau decizii importante pentru toti cetatenii Romaniei. Mi se pare normal si pentru ca 1956 nu a fost doar maghiar, a fost si romanesc. Mii de romani s-au ridicat atunci impotriva comunismului, inspirati de Revolutia maghiara (si de revoltele muncitoresti din acelasi an, din Polonia). Inspirati de evenimentele de la Budapesta, dar din propriile lor motive, nu „de import“... A fost, poate, cel mai important eveniment, sa-i zicem comun, care leaga cele doua natiuni intr-un mod pozitiv. De doi ani ma zbat sa obtin ca eroilor acelui ‘56 romanesc sa li se faca dreptate. Cum ma zbat si pentru ca TOTI condamnatii politic din Romania, inclusiv cei care au fost judecati pentru delicte de drept comun inventate sau inscenate, sa fie declarati nevinovati. Ca nu am reusit sa ii sensibilizez pe cei care ar fi putut sa o faca, este evident. Dar nu ma las. Ganditi-va: eu, desi sunt cercetatoare acreditata, am fost distinsa cu un premiu al Academiei Romane etc., si totusi mi-au trebuit zece ani ca sa obtin, din arhive, documente de care un martir al lui ‘56 romanesc ar fi avut nevoie pentru a-si obtine, individual, reabilitarea. Dar cum si-ar putea obtine actele necesare un batran bolnav, care traieste intr-un oras de provincie indepartat sau la tara? E practic imposibil sa o faca. Romania a ramas, pe planul accesului la documentele de arhiva, intr-un stadiu cvasifeudal, napadit de o birocratie inutila si nemiloasa.

- Andrea, esti autoarea si organizatoarea unui proiect expozitional care comemoreaza acest 1956 romanesc, de aproape doi ani de zile, in Romania, in 9 orase, dar si la Budapesta si la Poznan, in Polonia, si, din cate stiu, urmeaza Praga.
A.V. - Da, deschiderea expozitiei de la Praga va fi pe 5 noiembrie, intr-o sala pusa la dispozitie de Universitatea Karolina. Poate multi se intreaba de ce a fost nevoie de o astfel de expozitie. Din pacate, adevarul despre miscarea anticomunista din Romania, din 1956, a fost ocultat de autoritatile comuniste, uneori prin exploatarea unor animozitati istorice intre cele doua tari si etnii - tocmai pentru a nu se cunoaste adevarul - acela ca romanii si maghiarii au actionat atunci impreuna, impotriva dusmanului comun, comunismul, dictatura, URSS. Expozitia este in plina transformare, adaptandu-se anului 2009, anul in care se implinesc doua decenii de la schimbarile de regim din fostul lagar sovietic. Expozitia, pe care o voi mai duce in cateva tari vest-europene si la Vatican, este imbunatatita prin extinderea tematicii in sensul despre care ti-am vorbit. De exemplu, la Praga, un capitol va fi cel dedicat Primaverii pragheze din 1968 si „Revolutiei de Catifea“ din 1989. Voi expune documente absolut inedite si pentru cehi.

Figuri ale revoltei. Imre Nagy, premier in perioada revolutiei
In 1956, Gheorghiu-Dej se afla in mare dificultate. Hrusciov dorea sa il schimbe. Sprijinul prompt acordat lui Hrusciov dupa izbucnirea revolutiei l-a salvat pe liderul comunist de la Bucuresti, Romania fiind aleasa de liderii de la Kremlin ca tara gazda pentru “Grupul Imre Nagy”. S-au scos la lumina, din punctul de vedere al istoriografiei, mai multe detalii importante ale sederii grupului Imre Nagy in Romania. Stim insa mai putin despre conditiile de detentie. La cererea Ministerului de Interne ungar, reprezentantii Ministerului de Interne din Romania au fotocopiat insemnarile lui Imre Nagy, care a fost separat de ceilalti membri ai grupului. Imre Nagy a fost “cazat”, impreuna cu sotia sa, in comuna Izvorani (pe malul lacului Snagov), in Complexul “Pace Trainica”, vila 3. Zona a fost aleasa pentru ca era izolata si fostului lider i se putea asigura paza corespunzatoare. (Ulterior, teroristul Carlos avea sa fie “gazduit” acolo). La actiunea politica secreta romano-ungaro-rusa au luat parte urmatoarele unitati ale Securitatii: Directia I – Informatii Externe, Directia a II-a - Contraspionaj, Directia
a III-a – Informatii Interne, Directia a VII-a - de urmarire, Directia a IX-a – ofiteri insotitori ai conducatorilor de partid. Sub conducerea colonelului Stefan Mladin au participat la actiune peste 70 de ofiteri. Stefan Mladin era omul lui Emil Bodnaras. Fost chelner, Mladin este cel care i-a preluat pe Ion si Mihai Antonescu si i-a predat sovieticilor.

Reteaua lui Ioan Faliboga
În 2 noiembrie 1956 a fost arestat Ioan Faliboga. Un caz care a ajuns sa preocupe chiar si Biroul Politic al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Roman, care l-a trimis la Targu Mures pe generalul maior Nicolae Ceausescu, seful Directiei Politice Superioare a Armatei. Care era motivul acestei desfasurari de forte? Cadre didactice, functionari, fosti militari, fosti magistrati, medici, chiar si agricultori au fost atrasi în randurile unei miscari intitulate Comitetul National de Eliberare, condusa de Ioan Faliboga, avandu-i adjuncti pe Gheorghe Maier si Ioachim Mocanu. Miscarea, al carei nucleu se formase inca din 1954, isi propusese rezolvarea unor revendicari salariale. In timp insa, aceasta se radicalizase, mergand chiar pana la a concepe un plan de rasturnare a regimului. Radicalizarea programului avusese loc sub influenta din Ungaria, in octombrie 1956. Securitatea urmarea pas cu pas membrii organizatiei, care au primit cele mai diverse nume conspirative de filaj: „Mistretul”, „Canibalul”, „Berbecul” etc.

Teodor Margineanu, executat ca tradator
In anul 1956, 12 subofiteri condusi de locotenentul Teodor Margineanu, impreuna cu o invatatoare – Hodos Mariana –, au incercat crearea unui „comitet“ cu scopul de a alunga armata sovietica din Romania (lozinca sub care urmau sa actioneze era „Afara cu armata sovietica din tara!“). Tentativa, oricum naiva si neorganizata, a fost oprita din fasa: cei 12 au fost turnati Securitatii de ostasul-sofer Ion Tripovici, au fost arestati, judecati si condamnati. Margineanu si-a gasit sfarsitul prin impuscare, executia avand loc in padurea Gherla, pe data de 26 iunie 1957. Din familia lui nu mai traieste nimeni pentru a putea deschide o actiune judecatoreasca impotriva acestei nedreptati. Pentru istoria oficiala, Teodor Margineanu si colegii sai raman, si pana acum, “tradatori de neam”. Nici astazi casarea colectiva a numeroaselor sentinte nedrepte, motivate politic, date în cea mai intunecata perioada a istoriei Romaniei nu este luata in calcul in mod serios de catre autoritati.

Bach.

Lazarus, ala care a fost la OTV??

Film la TVR, duminica: Întoarcere din tăcere (LAZARUS CHILD-SUA, 2004)
Cu: Andy Garcia , Frances O'Connor, Angela Bassett
Regia Graham Theakston

Rusia a cumparat Islanda...

Pe aeroportul din Reykjavik poate fi observată o scenă care l-ar 'teleporta' pe observator în Rusia anilor 1990: de turiştii străini se apropie localnici cu înfăţişare dubioasă şi întreabă cu jumătate de voce dacă aceştia nu doresc să vândă valută la un curs bun. Către băncile locale islandezii nu se mai adresează demult cu asemenea rugăminţi: rezervele valutare ale ţării sunt pe cale să fie epuizate. Toate speranţele sunt legate de Moscova, unde în aceste zile o delegaţie islandeză discută cu reprezentanţi ai autorităţilor ruse condiţiile în care Islanda ar putea primi creditul în valoare de 4 miliarde de euro, notează cotidianul rus Novâie Izvestia.

'De ce islandezii s-au adresat după ajutor Rusiei şi nu nouă?' - această întrebare îi chinuie acum pe liderii Suediei, Danemarcei şi Norvegiei. În cadrul numeroaselor conferinţe de presă organizate în ultimul timp, şefii de guvern şi miniştrii de finanţe ai celor trei ţări scandinave strâng doar din umeri: 'Aceasta a fost alegerea Islandei'.

Temeri în legătură cu intenţia Islandei de a se arunca în braţele 'ursului rus' exprimă politicieni şi analişti din toate cele trei scandinave, atenţionând că Islanda va fi nevoită să facă numeroase concesii politice în schimbul 'dărniciei' ruse. Cel mai tare este îngrijorată Norvegia. 'Trebuie să ajutăm Islanda, nu doar din spirit de solidaritate, ci şi din instinct de autoconservare. Oferind insulei credit, Rusia va obţine un aliat în probleme extrem de importante ce se referă la teritoriile nordice, la industria piscicolă şi la cea energetică', afirmă un deputat norvegian.

Parţial, aceste temeri sunt întemeiate. Încălzirea globală deschide posibilităţi nemaivăzute în nord, iar multe state se pregătesc deja pentru marea cursă arctică, o cursă pentru teritorii şi resurse. Islanda activează în numeroase organizaţii internaţionale care reglementează aspecte privind exploatarea regiunii arctice, iar vocea unui asemenea aliat este extrem de importantă pentru Rusia, subliniază Novâie Izvestia.

Prin urmare, ce a determinat Islanda să ceară ajutor Moscovei şi nu 'rudelor scandinave'? De ce nu a acceptat ea să treacă sub controlul Fondului Monetar Internaţional /FMI/? Experţii scandinavi enumeră mai multe cauze. Una dintre cauzele principale o constituie presiunea exercitată de influentul lobby piscicol din Islanda, care este îngrijorat de reducerea posibilităţilor pentru business. Islanda a purtat în mod periodic 'războaie piscicole' cu Norvegia şi cu Danemarca, iar dacă ar trece sub protectoratul FMI, Islanda ar fi nevoită să îndeplinească multe dintre cerinţele pe care înainte le ignora.

Până de curând, piscicultura asigura 10% din Produsul Intern Brut /PIB/ al Islandei, însă după prăbuşirea sistemului bancar, a cărui contribuţie la PIB era în urmă cu un an de 60%, pescuitul tradiţional va deveni pentru mulţi ani principala sursă de venit a islandezilor. Conştientizarea acestui lucru obligă guvernul islandez să se opună presiunilor celor mai mulţi concetăţeni panicaţi, care cer aderarea imediată la Uniunea Europeană /UE/. Aderarea la UE ar reduce în mod brusc cotele islandeze la pescuit şi tocmai de aceea apelurile Bruxellesului nu au deocamdată ecou la Reykjavik, notează în final cotidianul rus. (relatare rompres sau agerpres, cum vreti)

EXCLISIV - Interviu cu Gino Sandri, secretar general al Prioratului din Sion

Secretarul general al Prioratului din Sion, Gino Sandri, a vizitat România, la invitatia Centrului Independent de Studii si Cercetari Ezoterice, si a tinut o conferinta cu tema „Misterul din Gisors“. În conditiile în care presa si adeptii teoriei conspiratiei vehiculeaza ideea ca atât de celebra Comoara a Templierilor ar fi fost ascunsa la Rennes-le-Chateau, în sudul Frantei, Gino Sandri a dezvaluit, la Bucuresti, ca altul este locul în care ar fi fost ascunsa comoara si în care a fost cautata chiar de catre autoritatile statului francez.

Comoara Templierilor ar fi fost ascunsa în subsolul castelului din Gisors, unde ar fi o capela cu hramul Sfânta Ecaterina. „Aceasta capela este construita sub o vasta retea de tuneluri subterane din secolul 14“, spune Sandri. Gisors, localitate la 62 km de Paris, face parte, în viziunea oficialului Prioratului din Sion, Gino Sandri, din „triunghiul“ mistic al Frantei, alaturi de Montrevel si Jarnac (o localitate istorica, în care s-a nascut si fostul presedinte al Frantei Francois Mitterand). Sandri a declarat ca a strâns elemente pentru a scrie o carte referitoare la misterul de la Gisors, care va fi publicata în curând în Franta. Secretarul general al Prioratului din Sion a pus în fata auditoriului câteva date concrete privind cautarea Comorii Templierilor. Des folosit în relatarea sa a fost numele scriitorului si omului politic francez Andre Malraux, care ar fi aflat din 1947 despre Comoara Templierilor si ar fi demarat actiunile de cautare ulterior, când a devenit ministru al culturii. Din 1962, Malraux determina începerea sapaturilor în subteranele castelului Gisors, desi în mod oficial nu exista nici o comoara, sapaturile fiind considerate „de rutina“. În 1964, la operatiunile de sapare este implicata si armata, zona fiind declarata una militara. Cu toate acestea, într-o conferinta de presa de la acea vreme se spune clar ca nu exista nici o comoara, fiind gasite doar „ramasite“. Sandri ne spune astazi ca a existat o capela a Sfintei Ecaterina în subsolul castelului Gisors, despre care au fost sterse toate referirile existente în documentele oficiale. „Cartile care scriau despre capela au paginile smulse. Acea capela figura, pâna în 1938, în toate ghidurile turistice“, spune Sandri, care tine sa precizeze ca Jacques de Molay, ultimul Mare Maestru al Ordinului Templierilor, nu a fost închis în subteranele castelui Gisors.

- Rep: De ce ati venit în România?
- G.S.: Am venit la invitatia domnului Vlad Sauciuc, presedintele Centrului Independent de Studii si Cercetari Ezoterice, prin intermediul unui prieten, pentru ca stiam ca sunt conferinte din timp în timp aici, sustinute de conferentiari, în special francezi, si atunci am acceptat cu placere.

- Rep: Sunteti pentru prima data în România?
- G.S.: Sunt pentru a doua oara, am mai fost o data în perioada comunista, pe vremea lui Ceausescu, în calitate de turist, trei zile. Mi se pare ca România arata mult mai bine acum decât cum arata în perioada primei mele vizite. Am si o amintire cu iz de anecdota din timpul primei vizite.
Eram la Bucuresti, era acea saracie si aceasta opresiune, dar existau magazinele pentru straini. Si cineva m-a rugat sa îi cumpar o camasa din shop. A spus ca are bani, dar nu avea dreptul de a intra în acel magazin, numai pentru straini. Atunci, am cumparat acea camasa. Si, plecând spre Viena, vamesii romani m-au întrebat: „unde este camasa pe care ati cumparat-o din shop?“. Am spus ca am uitat-o, stiind ca nu voi reveni în România... (rade cu pofta).

- Rep: Urmariti situatia politica, economica, internationala? Ce parere aveti de evenimentele actuale?
- G.S.: Cred ca traversam o mare perioada de schimbari si cred ca va fi dificil în continuare. Vor avea loc, în mod cert, schimbari. Schimbari care sunt inevitabile. Trebuie reconstruite unele lucruri.

- Rep: Stiu ca numele Marelui Maestru al Prioratului din Sion este secret. Dar îmi puteti spune daca stie despre vizita dumneavoastra în România. Marele Maestru a fost sau este în România?
- G.S. (zâmbeste si se uita spre sotia sa, doamna Ines de la Torre). Sunteti la curent, exista o comanderie dirijata de Marele Maestru si prin traditie prima comanderie este dirijata de catre o femeie.

- Rep: Marele Maestru se afla acum în România?
- G.S.: (din nou se uita spre sotia sa) La aceasta întrebare nu pot sa va raspund.
Rep: O ultima intrebare, care este de fapt misterul de la Gisors?
G.S.: Este unul dintre locurile privilegiate din Europa, alaturi de Jarnac si Montrevel.

Rep: Jarnac, locul de nastere al lui Francois Mitterand, si el un personaj interesant, mistic. Este si Sarkozy mistic?
G.S.: Nu, Sarkozy, nu.
Emil Neacsu

Gino Sandri

Cu Elan, trage din pungă...

Doamna Ţiganu-Bănică-Radulescu-Schwartzenberg... Cand terminati campania anti-fumat, aia cu chilotii rosii, ca pe Elan vad ca l-ati terminat, poate lansati din banii Statului si o campanie anti-tras aurolac din punga. Poate va puneti niste chiloti maro cu ocazia asta. Sper sa gasiti si un baiat destept care sa va faciliteze contractul gras cu Statul... Pentru că şi domniei voastre vă cam place să trageţi din pungă... Punga cu bani...

Romania este in aer...

Am primit poza pe mail, de la un prieten, dar nu cunosc autorul fotografiei. Ii multumesc, oriunde ar fi, poza reflecta situaţia actuala a Romaniei...

Despre spiritul civic. A la grec...

Vineri, 3 octombrie, o zi noroasa la Salonic. Program de plimbat prin oras cu fiul meu, vizitam Turnul Alb, privelistea din turn este superba, apoi ne plimbam pe faleza si prin parculetul unde este o imensa statuie a lui Alexandru cel Mare, dupa care ne indreptam spre Muzeul Arheologic. Ajung la o intersectie plina de politisti, nu imi dau seama ce este, nu se vedea nici un miting, nimic. Intreb o tipa care parea ca stie engleza cum ajung la muzeu. Imi arata cladirea, chiar in dreapta mea, intr-un parculet dominat de o statuie moderna reprezentand un ferestrau inalt de vreo 5 metri. Opera unui artist rus (ma rog, cred ca era mai potrivita o drujba...). Facem poze si acolo (sindromul turistului japonez a fost muuuult depasit de mine :D) si vad ca tipa pe care am intrebat-o de muzeu este in fata cladirii si se uita la un sarcofag antic. La intrare un afis din care inteleg ca este expozitie Alex cel Mare. Intru in vorba cu "grecoaica" si ma lauda ca la Istanbul am vazut sarcofagul lui Macedon. Intr-o engleza perfecta, ea imi spune ca tocmai vrea sa se duca la Istanbul si nu stia unde este depozitat sarcofagul. In fine, bla-blauri despre muzeu, aflu ca e canadianca si a venit in Grecia la sapaturi arheologice la Vergina, in acest timp fiul meu se juca pe scarile muzeului alergand de colo colo. Si deodata se aud niste urlete si dintr-un capat al parcului vad doi tipi alergand, primul cu o geanta de umar in maini, urmat de autorul tipetelor. Hait, zic, un hot... Aia alegau direct spre noi. Ma uit la fiul meu, era la adapost, la usa de intrare in muzeu, la catva metri de mine. Zic - hai sa dau dovada de spirit civic, sa nu zica grecii si canadianca despre romani ca sunt pasivi. Cum intr-o mana aveam o plasa cu o jucarie si niste pliante plus camera video, iar in dreapta aveam aparatul foto (inchis - nu am imortalizat momentul...) aleg sa ies in calea presupusului hot (jurnalistic...) cu bratele desfacute. Ala, destul de solid, 180 cm 75 kg, vreo 22-25 de ani, incearca sa ma ocoloasaca dar eu ii pun o piedica in momentul in care ma ocoleste pe stanga. Piedica putin zis, mai degraba o "retezare" la gioale, ca Van Damme in Sport Sangeros. Ala apuca sa eshiveze, adica sare un pic in sus, se impiedica, e gata sa cada, dar se redreseaza... izbindu-se de un sarcofag expus la intrarea in muzeu. Am zis ca face praf opera antica... Pagubitul profita de interventia mea si il apuca pe presupusul hot in brate, ala isi revine, scapa, desi era sa ramana fara pantaloni, o rupe la fuga in jos pe pajiste si incepe sa arunce lucruri din geanta. Nefericitul se ducea insa exact spre intersectia de unde venisem eu, plina de politisti... In cateva secunde, presupusul hot este oprit de doi politisti cu pistoalele scose, il vad de la distanta cu mainile in aer, fara sa opuna rezistenta. "I hope he is not romanian", ii spun canadiencei. In fine, cazul fiind rezolvat, intru si in muzeu, fara canadianca. Cand am ajuns la hotel, peste vreo 3 ore, mi-am admirat consecintele spiritului meu civic. Piciorul s-a invinetit deasupra gleznei si ma durea, dar fara ca durerea sa ma impiedice sa calc. Sotia mea m-a examinat si a zis ca nu e grav. Ma gandeam ca ala de l-am accidentat eu are o urma la fel de frumoasa si probabil s-a ales si cu un tatuaj natural pe piept si fata de la sarcofagul de care s-a izbit.
Acum sunt bine, piciorul e mai vanat, dar ok, merci...

Sapte zile fara...

Am plecat luni, 29 septembrie, in zori, din Bucuresti, spre Salonic, pentru sase zile. Ma gandeam ca in acest timp o sa fiu la curent cu ce se mai intampla prin Romania, cu ajutorul internetului. Fals. Am intrat o singura data pe net, si atunci pentru vreo 20 de minute, La tv nu m-am uitat, ziare nu am citit, la telfon nu am vorbit. Rupt total de Romania, la 715 km distanta de Bucuresti. Nici macar de meciurile de fotbal nu mi-a pasat. Asadar, sapte zile (29 septembrie - 5 octombrie inclusiv)fara: traian basescu, elena udrea, gigi becali, calin popescu tariceanu, floooriiiin calinescuuuu, cristi borcea, vasile turcu, adi mutu, meme stoica, laura chiriac, cosmin prelipceanu, mihai gadea, mircea badea, ion cristoiu, andreea esca, emil boc, si multi alti. completati voi mai departe...

România nu e pregatita sa exploateze petrolul din platoul Marii Negre

România nu e pregatita sa exploateze petrolul din platoul Marii Negre

România a fost reprezentata la procesul de la Haga impotriva Ucrainei, pentru delimitarea platoului continental, si de specialisti din Ministerul Economiei, de la Agentia Nationala pentru Resurse Minerale (ANRM) – directorul general Gicu Borosi si directorul adjunct Mihai Silviu German. Pentru ca au existat numeroase speculatii referitoare la miza acestui proces, faptul ca pentru exploatarea resurselor se va face o licitatie „dirijata” spre o anumita companie, am dorit sa aflam realitatea chiar de la specialistii de la ANRM.

Rep. Care a fost rolul dvs. in echipa care a reprezentat România in procesul de la Haga?

Gicu Borosi: Rolul nostru a fost unul special, tinând cont ca disputa se purta pe o zona de delimitat care inseamna platou continental si zona economica exclusiva, zona care ii da dreptul statului respectiv de a exploata toate resursele – atât piscicole, cât si minerale. Importanta resurselor minerale, presupuse a exista in zona in disputa intre România si Ucraina, si in special a celor de titei si gaze naturale a determinat cooptarea unor reprezentanti ai Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale, initial in echipa de negociere si ulterior in cadrul echipei „Haga”. Tema resurselor naturale a fost de o importanta deosebita inca din timpul negocierilor cu fosta Uniune Sovietica, in 1967, iar ultimele negocieri purtate cu URSS s-au incheiat in 1987, când s-a convenit un „gentlemen’s agreement”, in care se prevedea ca ambele parti sa se abtina, pâna la solutionarea disputei de la orice activitate de explorare prin sonde si de exploatare. Ca atare, pâna in 1987, in zona de disputa, care era sensibil redusa fata de cea pretinsa de ucraineni, ambele parti – si noi, si Uniunea Sovietica - am efectuat lucrari de explorare care au constat numai din prospectiuni seismice, totalizând aproximativ 12.000 de kilometri de profil seismic inregistrat.

Rep: Ce sunt profilele seismice?

Mihai German: Prin aceste profile seismice se realizeaza practic o radiografie a scoartei terestre prin care se depisteaza zonele favorabile acumularii hidrocarburilor. Undele seismice generate de la suprafata se propaga prin succesiunea de straturi geologice si revin la suprafata reflectate de anumite discontinuitati care dau o imagine a aranjamentului structural al acestora sau, in situatii favorabile, chiar o indicatie directa a prezentei unor acumulari de gaze naturale.

Gicu Borosi: In functie de asta se interpreteaza zona din punctul de vedere al conditiilor de generare, al existentei colectoarele favorabile acumularii hidrocarburilor si a prezentei „capcanelor” capabile sa opreasca titeiul sau gazele. Si in zona respectiva, atât noi, cât si sovieticii am facut aceste prospectiuni seismice prin care s-au conturat câteva zone care intruneau conditii favorabile de generare si de acumulare a hidrocarburilor. Dar nici noi, nici sovieticii nu am sapat sonde pâna in 1987 in zona respectiva, pentru a verifica daca structurile respective au sau nu acumulari de titei sau gaze naturale. Desigur, chiar si in aceste conditii, prin metode probabilistice se estimeaza un volum al resurselor care pot fi descoperite.

Rep: E greu de inteles acum ca Uniunea Sovietica accepta un astfel de „gentlemen’s agreement”, de a respecta termenii acordului.

G.B.: Da, s-a respectat, deoarece zona respectiva reprezenta o portiune relativ restrânsa din platoul continental al Marii Negre, iar o parte din acest areal este reprezentata de zona de mare adânca, a carei cercetare prin sonde a inceput, pe plan mondial, mult mai târziu. Platoul continental coboara relativ lin pâna la adâncimea apei de 200-250 m, dupa care panta se schimba si ajungi brusc intr-o zona cu adâncimi ale apei de 1.500-1.700 de metri. Dupa 1990, România a acordat niste concesiuni petroliere pe platoul continental românesc al Marii Negre, care s-au oprit la linia ce marca pretentia maxima a Uniunii Sovietice, nebanuind la acea data ca Ucraina va revendica ulterior o suprafata mult mai mare. Linia lor de pretentie a baleiat spre Vest, spre malul nostru, si a facut ca o parte din suprafetele perimetrelor concesionate de România sa intre in zona in disputa.

M.G.: Spre deosebire de „gentlemen’s agreement”-ul incheiat cu Uniunea Sovietica prin Acordul Conex incheiat cu Ucraina in 1997, s-a prevazut si dreptul partilor de a explora in zona respectiva, inclusiv prin sonde. De acest drept au profitat atât România, care a sapat patru sonde in zona de delimitat, cât si Ucraina, care a sapat doua sonde, fara a trece insa la lucrari de exploatare, care erau interzise prin Acordului Conex.

Rep: Câte zacaminte exista?

G.B.: La ora actuala sunt patru zacaminte care sunt cunoscute, care au intrat in exploatare dupa anul 1987, toate au fost operate initial de Ministerul Petrolului, apoi de Petrom. Cele patru zacaminte sunt Lebada Est, Lebada Vest, Sinoe si Pescarus, ultimul, descoperit la sfârsitul anilor ’90.

Rep: In teritoriul pe care am urma sa-l câstigam, dupa decizia Curtii de la Haga, câte zone de exploatare mai sunt?

G.B.: Se poate estima prin similitudine cu volumul de resurse al zacamintelor cunoscute ca volum de rezerve din acest areal de 12.000 km patrati este de 10 milioane de tone de titei si 100 de miliarde de metri cubi de gaze. Desigur, aceste cifre sunt doar estimari, volumele reale vor putea fi cunoscute doar dupa efectuarea lucrarilor de explorare si evaluare.

Rep: Cât inseamna aceste cifre, raportate la consumul actual al României?

G.B.: Ce pot sa va spun este ca aceste resurse nu pot fi exploatate peste noapte pentru ca nu exista nici o sonda, in afara de ce au sapat ucrainenii, si cu un rezultat contradictoriu. In prezent, intr-o etapa mai avansata de explorare este doar structura Cobalcescu pe care Petrom a sapat trei sonde si Olimpiskaia, denumita anterior de România Muridava, pe care Ucraina a sapat doua sonde, prima cu rezultat pozitiv, a doua cu rezultat incert. Structura pe care au sapat ei si care se afla pe zona de pretentie a Ucrainei este imediat la est de limita perimetrelor concesionate de România intr-o zona care este foarte probabil sa ne revina noua.

Rep: Prin urmare, ce avem de câstigat?

G.B.: Redeventa petroliera, accizele, impozitele pe profit pentru companiile care lucreaza in zona respectiva, plus degrevarea, intr-o anumita marja, a volumelor de titei si gaze importate.

Rep: Adica este mai convenabil sa concesionam suprafetele?

M.G.: Da, pentru ca, in afara de aceste venituri la bugetul de stat, care pot fi consistente deoarece redeventa petroliera pentru zacamintele de talia celor presupuse in acest areal este de 10 - 13%, pretul gazelor din productia interna va fi oricum ceva mai mic decât al gazelor importate. Asigurarea necesarului de consum intr-un procent cât mai mare din gaze produse in tara reduce dependenta de gazul importat, implicit reduce riscul aparitiei unor momente de criza in furnizare, datorita unor factori politici sau climatici. Zacamintele off-shore sunt in general zacaminte marisoare, cu productii mari pe sonda. Asta inseamna si redeventa mare, pentru ca la zacaminte mari redeventa ajunge si la 13%. Nu aveam alta posibilitate decât sa concesionam.

G.B.: In ceea ce priveste concesionarea perimetrelor care vor fi oferite, precizam ca Legea petrolului nu face distinctie intre companiile românesti si straine, cu capital de stat sau privat, beneficiind de acelasi tratament Romgaz, care este singura firma cu capital de stat din domeniul petrolier si al gazelor, Petromul, relativ recent privatizat, sau oricare alta companie româneasca sau straina.

M.G.: Deoarece pe parcursul derularii pledoariilor de la Haga au fost unele opinii ca zona din platoul continental care va reveni României in urma deciziei CIJ va trece automat in concesiunea Petrom, suntem datori sa precizam ca aceste temeri sunt nejustificate. Desigur, Petrom poate sa fie unul dintre participantii la licitatia care va fi organizata, dar nu este automat si câstigatoare a acesteia.

Rep: Ca o concluzie – care este miza procesului de la Haga?

G.B.: Miza este doar una economica, deoarece in zona sa economica exclusiva statul are dreptul suveran de exploatarea resurselor piscicole si minerale. Pâna acum sunt cunoscute doua zacaminte, Cobalcescu, descoperit recent de Petrom in perimetrul Istria, si unul potential comercial, Muridava. Pe lânga acestea mai sunt 6-7 structuri descoperite pâna acum, potential productive si mai e o suprafata mai putin investigata, in care sigur o sa se mai gaseasca inca 7-8 structuri favorabile.

Rep: De ce Ucraina tine mortis sa ia un teritoriu mai mare decât avea URSS, in conditiile in care pentru ei resursele naturale ar asigura consumul intern pentru doar doi-trei ani?

G.B.: Volumul resursei si raportarea acestora la consumul intern al Ucrainei nu este relevant, o resursa suplimentara fiind bine-venita chiar si pentru tarile exportatoare de titei si gaze naturale, categorie in care Ucraina nu intra.

M.G.: Asa cum a afirmat si dl Bogdan Aurescu la Haga in una dintre pledoarii, Ucraina a supralicitat pretinzând o „felie” mai mare din platoul continental in comparatie cu pretentia Uniunii Sovietice, exact cu scopul de a obtine cât mai mult.

Rep: Ati discutat cu omologii dumneavoastra din partea ucraineana la Haga?

G.B.: Nu la Haga. Dar pe parcursul negocierilor in cadrul intâlnirilor comisiilor de experti am avut numeroase intâlniri si schimburi de opinie. In pledoariile Ucrainei de la Haga, acesta a incercat sa prezinte ca o circumstanta in favoarea sa efectuarea unor operatiuni petroliere in arealul in disputa, dar asa cum a subliniat in raspunsul sau dl. Cosmin Dinescu, acestea nu au nici o relevanta deoarece au fost executate dupa termenul de referinta marcat de notificarea reciproca a celor doua parti a existentei unei suprafete revendicate de ambele tari. Totodata, aceste lucrari pot fi considerate a fi fost facute cu caracter demonstrativ si au fost executate de o companie ucraineana de stat.

Rep: Dumneavoastra, ca specialisti, cum ati descrie Insula Serpilor? Ce este?

G.B.: Din punctul nostru de vedere este o stânca. Problema este ca se pleaca de la câteva principii pe care si completul de judecata, CIJ, il are ca baza in numeroase cazuri.

M.G.: Sunt 17 hectare, fara populatie stabila, fara apa potabila, fara resurse si cu o clima aspra, deci intr-un cuvânt fara nici o speranta sa devina altceva decât ceea ce este: o stânca.

G.B.: Problema este cine traieste acolo, cine isi face o familie acolo? E ca si cum ai trimite omul pe Luna. L-ai trimis pe om pe Luna, a stat o saptamâna si s-a intors pe Pamânt.

M.G.: Perspective deosebite petroliere in zona insulei nu sunt. E foarte putin probabil sa mai fie „capcane” cu continut de hidrocarburi in imediata apropiere. Bine, ucrainenii pot sa-si mute si capitala acolo, daca vor. Orice e posibil.

Independenta energetica pentru cel mult 18 ani

Rep: Totusi ce ar insemna inceperea acestor exploatari? Domnul Bogdan Aurescu, agentul României la Curtea Internationala de Justitie de la Haga, spunea de asigurarea independentei energetice pentru 18 ani.

G.B. Când vorbesti de independenta energetica, iei in calcul importul actual de gaze si, in functie de volumul importat, te raportezi la noile rezerve care ar putea fi exploatate. Si, intr-adevar, te poate duce pâna la cifra de 18 ani, pentru ca la ora actuala importam cam 5 miliarde de metri cubi de gaze. Daca iei in calcul cele 100 de miliarde de metri cubi de gaze din platoul continental, ajungi la 18 ani. Dar ca sa le atragi in exploatare intervine o perioada mai lunga. In momentul in care zona aceasta va reveni României, ea va fi parcelata dupa anumite criterii de catre Agentia Nationala pentru Resurse Minerale si scoasa la licitatie. Va fi un concurs public de oferta atât pentru companiile românesti, cât si cele straine. Pentru a relua lucrarile de explorare si ulterior ca sa sape sonde pentru exploatare.
M.G. Toate aceste etape, respectiv organizarea rundei de apel public de oferta, realizarea programului de explorare, saparea gabaritului de sonde de exploatare, construirea conductelor de transport la tarm a titeiului si gazelor naturale dureaza intre 5 si 10 ani.

Petrol pentru inca 30 de ani, gaze pentru 60
Potrivit datelor din Strategia Energetica a României 2007-2020, cererea totala de energie in 2030 va fi cu circa 50% mai mare decât în 2003, iar pentru petrol va fi cu circa 46% mai mare. Rezervele certe cunoscute de petrol pot sustine un nivel actual de consum doar pâna în anul 2040, iar cele de gaze naturale pâna în anul 2070, în timp ce rezervele mondiale de huila asigura o perioada de peste 200 de ani, chiar la o crestere a nivelului de exploatare. Productia anuala de titei a scazut de la 14,7 milioane tone în 1976 (anul cu productia de vârf) la 5 milioane tone în 2006. Zacamintele de gaze naturale sunt de asemenea limitate, iar dupa 1990, productia interna este în declin. Rezervele actuale de gaze naturale sunt estimate la 184,9 miliarde metri cubi. Productia annuala de gaze naturale a fost de 12,3 miliarde metri cubi în anul 2006, ceea ce a reprezentat 69% din consumul national anual total de gaze naturale.
Emil Neacsu