miercuri, 30 iulie 2008
România mică-mică-mică...
Vadim C Tudor a mai fost părăsit de un deputat, Gelil Something, din Constanta, unul dintre sponsorii Partidului România Mare. Partid care, încet-încet, ar trebui să se numească România Mică. Mică-mică...
News FM si Romantic dispar...
Trustul Intact va lansa, în luna septembrie, un post de radio comercial cu acoperire naţională, format prin reunirea reţelelor News FM şi Romantic FM, a declarat pentru MEDIAFAX Sorin Oancea, acţionar al News FM.
"În urma unei analize în grup s-a ajuns la concluzia că este mai bine să lansăm un radio comercial naţional, în loc de un radio de ştiri. News FM şi Romantic FM vor fi reunite, urmând ca noul radio să aibă circa 25 de frecvenţe în toată ţara", a spus Sorin Oancea, deţinătorul a 25% din societatea Antena 3 SA, care administrează în prezent radioul News FM.
Motivul pentru care Intact renunţă la News FM este, potrivit lui Oancea, acela că radioul de ştiri nu aveam acoperirea necesară pentru a se bate cu concurenţa. În prezent, pe piaţa radio din Bucureşti mai emit şi posturile de ştiri Info Pro şi Realitatea FM.
Sorin Oancea a precizat că nu s-a stabilit încă denumirea noului post de radio şi nici echipa acestuia. "Despre echipă, nu pot să spun nimic. Se lucrează la format şi la recrutarea de persoane", a explicat Oancea, precizând că o parte a echipelor News FM şi Romantic FM vor fi preluate de noul radiou comercial, cealată parte urmând să-şi regăsească locul în trustul Intact.
"Studioul central al radioului va fi la Bucureşti, dar vor exista şi studiouri locale, acolo unde avem frecvenţe", a mai spus Sorin Oancea.
"În urma unei analize în grup s-a ajuns la concluzia că este mai bine să lansăm un radio comercial naţional, în loc de un radio de ştiri. News FM şi Romantic FM vor fi reunite, urmând ca noul radio să aibă circa 25 de frecvenţe în toată ţara", a spus Sorin Oancea, deţinătorul a 25% din societatea Antena 3 SA, care administrează în prezent radioul News FM.
Motivul pentru care Intact renunţă la News FM este, potrivit lui Oancea, acela că radioul de ştiri nu aveam acoperirea necesară pentru a se bate cu concurenţa. În prezent, pe piaţa radio din Bucureşti mai emit şi posturile de ştiri Info Pro şi Realitatea FM.
Sorin Oancea a precizat că nu s-a stabilit încă denumirea noului post de radio şi nici echipa acestuia. "Despre echipă, nu pot să spun nimic. Se lucrează la format şi la recrutarea de persoane", a explicat Oancea, precizând că o parte a echipelor News FM şi Romantic FM vor fi preluate de noul radiou comercial, cealată parte urmând să-şi regăsească locul în trustul Intact.
"Studioul central al radioului va fi la Bucureşti, dar vor exista şi studiouri locale, acolo unde avem frecvenţe", a mai spus Sorin Oancea.
BBC si RFE decorate... Pe cand si RRA?
Preşedintele Băsescu a decorat posturile de radio BBC România şi Europa Liberă
BUCUREŞTI (MEDIAFAX) - Preşedintele Traian Băsescu a decorat, miercuri, la Palatul Cotroceni, posturile de radio BBC România şi Europa Liberă, în prezenţa unor reprezentanţi ai acestor instituţii media.
Şeful statului a acordat celor două posturi de radio Ordinul "Meritul Cultural în Grad de Mare Ofiţer".
Potrivit decretului semnat de şeful statului, ordinele au fost acordate "pentru profesionalismul, imparţialitatea şi constanţa" cu care au promovat valorile culturii şi civilizaţiei occidentale în România.
La ceremonia de la Cotroceni au fost prezenţi reprezentanţi ai celor două posturi, jurnalişti a căror activitate a fost legată, în timp, de activitatea celor două instituţii.
Printre cei prezenţi s-au numărat Emil Hurezeanu, Traian Ungureanu, Rodica Culcer, Dan Tapalagă, Adelina Rădulescu şi Ciprian Bălţoiu, Claudiu Secaşiu.
BUCUREŞTI (MEDIAFAX) - Preşedintele Traian Băsescu a decorat, miercuri, la Palatul Cotroceni, posturile de radio BBC România şi Europa Liberă, în prezenţa unor reprezentanţi ai acestor instituţii media.
Şeful statului a acordat celor două posturi de radio Ordinul "Meritul Cultural în Grad de Mare Ofiţer".
Potrivit decretului semnat de şeful statului, ordinele au fost acordate "pentru profesionalismul, imparţialitatea şi constanţa" cu care au promovat valorile culturii şi civilizaţiei occidentale în România.
La ceremonia de la Cotroceni au fost prezenţi reprezentanţi ai celor două posturi, jurnalişti a căror activitate a fost legată, în timp, de activitatea celor două instituţii.
Printre cei prezenţi s-au numărat Emil Hurezeanu, Traian Ungureanu, Rodica Culcer, Dan Tapalagă, Adelina Rădulescu şi Ciprian Bălţoiu, Claudiu Secaşiu.
marți, 29 iulie 2008
Basescu s-a inscris in PNL...
Duminica, in vizita la cei afectati de inundatii, base a zis ca Guvernul le va reface casele celor afectati. Avea un tricou galben... Marti, la sinistratii din Moldova, Base, in tricou galben, a luat apararea guvernului...
Bre, ne base, ce te-a apucat nene? Te-a convins Adriana sa faci campanie pentru PNL???
vineri, 18 iulie 2008
joi, 17 iulie 2008
Castro zice...
REFLECŢIILE CAMARADULUI FIDEL:
IMPOTENŢA PUTERILOR
Este o temă serioasă.
Reuniunea la nivel înalt a liderilor celor opt puteri industrializate ale planetei a avut loc în zilele de 7, 8 şi 9 iulie, într-un loc muntos lângă Toyako, lac format în craterul unui vulcan din nordul insulei Hokkaido, în extremul nordic al arhipelagului japonez. Nu se putea alege un loc mai izolat şi îndepărtat de zgomotul lumesc.
La 150 km, 21 000 de poliţişti japonezi, cu impresionante scuturi şi căşti, păzeau centrul urban Sapporo, gata să neutralizeze protestele. Alţi 20 000 păzeau străzile oraşului Tokio, capitala Japoniei.
G-8 cuprinde, în ordine alfabetică, Germania, Canada, Statele Unite, Franţa, Marea Britanie, Italia, Japonia şi Rusia. Liderii acestora trăiesc hărţuiţi de probleme, între altele cele din trecut şi tendinţa crescândă a dominaţiei politice, economice, tehnologice şi militare a Statelor Unite. Tuturor li se adaugă pe deasupra o mulţime de probleme naţionale şi internaţionale stringente, care cer o soluţionare urgentă.
Au invitat la reuniunea lor de la Tokayo aşa numitul G-5: Brazilia, China, India, Mexic şi Africa de Sud, ca să-i asculte în timpul unui dejun.
De asemenea, au fost invitaţi să-şi exprime părerile timp de o oră alte trei ţări cu economii emergente: Australia, Coreea de Sud şi Indonezia.
Populaţia planetei, conform estimărilor, atingea la 11 iulie 2008 cifra de 6, 709 miliarde de locuitori. Ţările în dezvoltare menţionate au peste 65% din populaţia mondială.
În cele trei zile au avut loc reuniuni multilaterale şi bilaterale de tot felul. Ţările în dezvoltare invitate la întâlnire au susţinut reuniuni paralele la Hokkaido şi au vorbit fără jenă.
În declaraţia finală a Conferinţei la nivel înalt a puterilor industrializate din G-8 au proclamat că s-a obţinut o mare concesie: Statele Unite , şi cu acestea celelalte puteri din grup, s-au angajat să reducă emisia de gaze prevăzută pentru anul 2050 în 42 de ani!, adică, la calendele greceşti. Niciuna din problemele critice care au determinat organizarea unei conferinţe atât de ciudate nu a fost soluţionată.
De la această reuniune au emanat importante ştiri care vorbesc de la sine, şi dintre care aleg numai câteva reproducându-le textual:
„A eşuat obţinerea unui acord cu ţările în dezvoltare asupra felului în care să se răspundă la schimbarea climatică.”
„Cele 16 economii principale s-au angajat să realizeze reduceri substanţiale a emisiilor de gaze deşi ţările emergente au reiterat cererile lor de fonduri şi tehnologii de la cei mai puternici.”
„Preşedintele Hu Jintao a respins acuzaţiile că criza alimentară s-ar datora creşterii economice a unor ţări în dezvoltare.”
„Lula a spus ca FAO a dat vina pe faptul că scumpirea globală a alimentelor s-ar datora manevrelor speculative cu materiile prime.”
„Fondul Mondial pentru Natură califică drept jalnic comportamentul ţărilor bogate din G-8, pe care le acuză că fug de răspundere în lupta contra schimbării climatice.”
„Subvenţiile agricole au fost azi punctul de divergenţă în timpul conferinţei G-8 şi G-5.”
„Funcţionarii Băncii Centrale Europene au spus că sunt îngrijoraţi de inflaţie în pofida creşterii ratei dobânzii.”
„Este o eşec total, nu au avansat şi au eludat adoptarea de obiective clare de reducere a emisiilor de gaze pe termen mediu”, a semnalat Greenpeace, importantă organizaţie internaţională angajată în apărarea mediului.”
„Rusia este extrem de contrariată de semnarea, marţi, între Washington şi Praga , a unui acord pentru scutul spaţial”, a spus preşedintele Medvedev în Japonia.”
„Experţi militari ruşi au reacţionat cu indignare faţă de semnarea unui acord între Statele Unite şi Praga pentru instalarea unui scut anti-rachete şi au cerut măsuri de represalii.”
La 10 iulie au continuat să ajungă în Cuba lamentările pentru consecinţele haosului actual, legate sau nu direct de Conferinţa din Japonia.
„Şi coralii suferă de stres din cauza unor factori ca schimbarea climatică şi poluarea, care au făcut ca o treime din aceşti constructori de recifuri să fie în pericol de dispariţie. Recifurile de corali, pentru a căror construcţie este nevoie de milioane de ani, găzduiesc peste 25% din speciile marine.”
În aceeaşi zi, şi fără vreo legătură cu altă ştire, de la Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (UICN) şi Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Agricultură şi Alimentaţie (FAO) a venit următoarea informaţie: „Variaţiile de temperatură datorate schimbărilor climatice vor avea un impact puternic asupra pescuitului şi acvaculturii, cu importante consecinţe pentru siguranţa alimentară a unor populaţii. S-a explicat că alimentele acvatice au o înaltă valoare nutritivă şi contribuie cu 20% sau mai mult la consumul mediu pe cap de locuitor de proteină animală pentru 2,8 miliarde de persoane, în special în ţările în dezvoltare.”
În aceeaşi zi, dinspre continentul african se lansau critici dure:
„Pactul European pentru Emigrare a început să provoace indignare în Africa, iar Senegal a cerut să se reacţioneze faţă de ceea ce unii numesc „zidul” ridicat de Europa contra disperaţilor din Sud”, a declarat Ministrul de Externe al acestei ţări la sfârşitul unei reuniuni a experţilor la Dakar.
La rândul său, ziarul „El Pais”, din Burkina Faso a publicat:
„Pentru a stăvili hoarda de disperaţi care în general vine din Sud pentru a lua cu asalt frontierele sale, Europa n-a găsit altceva mai bun decât să ridice un zid. Epoca noilor ziduri este un anacronism în era mondializării.”
Ploaia de plângeri nu încetează. În timp ce Gordon Brown, prim-ministrul Marii Britanii, se afla încă în Japonia, un studiu făcut de canalul britanic BBC informa că Forţele Armate britanice au moralul scăzut. Conform studiului realizat de Ministerul Apărării din Regatul Unit, aproape jumătate din personalul militar al acestei ţări este pe punctul de a abandona Forţele Armate. 47% din cei chestionaţi din Armata şi Marina Regală şi 44% din Forţa Aeriană Regală au spus că simt nevoia de a se retrage din Forţele Armate. Printre neliniştile manifestate se află frecventele desfăşurări de trupe în străinătate, nivelul de plată şi de locuinţă. Armata Regulată deja suferă de un deficit de circa cinci mii de soldaţi, şi preocupă faptul că ofiţeri tineri cu experienţă şi ofiţeri în general dezertează în număr fără precedent. Despre moralul diferitelor servicii, 59% din cei intervievaţi în Armată au spus că nivelul este „scăzut” sau „foarte scăzut”, 64% din Marina Reglaă, 38% din Infanteria de Marină şi 72% din Forţa Aeriană Regală.”
Ceva ce răneşte sensibilitatea oamenilor, în orice sistem social, este lipsa de respect pentru viaţa privată. Înainte, de exemplu, legile protejau corespondenţa. Mai târziu protecţia s-a extins la comunicaţiile telefonice, un mijloc de comunicare mai rapid şi instantaneu. Legile Statelor Unite interziceau interceptarea fără permis judecătoresc. Violarea convorbirilor făcea obiectul proceselor care în această ţară ajunseseră la cifre impresionante.
La 9 iulie, în timp ce Bush se întâlnea cu colegii săi din G-8 şi guvernul Statelor Unite – în pofida genocidurior comise – voia să fie considerat campionul drepturilor omului, Senatul Statelor Unite a aprobat, cu 68 de voturi pentru şi 28 contra, „o lege care modernizează Legea Spionajului şi conferă imunitate companiilor de telecomunicaţii care colaborează cu guvernul.”
Lupta contra terorismului este pretextul arhicunoscut, şi interceptările s-au făcut ani de zile fără vreo autorizaţie. „Acum este mai uşor să-i protejezi pe americani”, a declarat Bush, la întoarcerea în ţară, în grădina Casei Albe.
„Iniţiativa autorizează ascultarea telefonică fără permis judecătoresc la reţelele din Statele Unite, fie americane sau străine.”
Legea anterioară care datează din 1978, „nu includea noile tehnologii de comunicaţii ca celularele, Internetul şi poşta electronică”.
Cum imensa majoritate a comunicaţiilor sunt captate de Statele Unite, „măsura aprobată protejează companiile de comunicaţii de procesele intentate de persoane multimilionare care se plâng de violarea vieţii private.”
Legea se aplică retroactiv. „Uniunea Americană a Libertăţilor Civile a calificat legea ca „neconstituţională” şi că „atacă libertăţile civile şi dreptul la intimitate”.
Ştirile care provin din Suedia comunicau: „Alianţa de centru-dreapta a Prim-ministrului Frederick Reinfeldt, a respins propunerea Partidului Social Democrat de revizuire a legii care permite Departamentului de Radio de Apărare (FRA) să aibă acces la toate convorbirile telefonice şi la traficul de date prin cablu din şi spre exteriorul ţării.
„Cunoscută ca Legea FRA, şi botezată Legea Orwell după cartea 1984, a acestui scriitor britanic, a fost criticată sever într-o scrisoare deschisă publicată în „Dagens Nyheter”, principalul ziar din Suedia.
„Guvernul justifică adoptarea legii, aprobată la 19 iunie, că ar fi pentru a perfecţiona lupta contra ameninţărilor teroriste.”
Un alt ziar suedez, Svenska Dagbladet, a publicat ieri că „unul din motivele principale ale legii este, totuşi, acela de a controla informaţiile din Rusia şi a le folosi pentru a negocia schimburile cu alte ţări, pentru că circa 80% din traficul comunicaţiilor externe prin cablu ale Rusiei trece prin Suedia.
„Norma va intra în vigoare la 1 ianuarie 2009. Mii de persoane au manfiestat acum câteva zile la Stokholm şi Malmo contra Legii FRA, şi sunt prevăzute mobilizări similare în următoarele săptămâni în toată ţara, articulate în jurul a câtorva „blog-uri” şi grupuri ale reţelei sociale Facebook.”
Plângerile contină să plouă din toate părţile. De exemplu, o ştire spune: „Germanii sunt mai pesimişti ca oricând în ceea ce priveşte panorama economică după reunificarea din 1990, datorită creşterii preţurilor, conform unui sondaj.”
Altele spun:
„Rata şomajului în Canada a atins 6,2% în luna iunie.”
„Guvernul rus respinge propunerea lansată de Condoleezza Rice de mediere internaţională în rezolvarea conflictului din regiunile separatiste Abhazia şi Osetia de Sud, motiv de tensiuni crescânde între Moscova şi Georgia.”
„Doi soldaţi din NATO au murit şi altul a fost rănit joi, într-un atentat cu bombă în estul Afganistanului, a anunţat Forţa Internaţională de Asistenţă pentru Securitate (ISAF).”
„Rusia afirmă că testările făcute de Iran a unei noi rachete cu rază lungă confirmă faptul că Moscova are dreptate să califice ca inutilă amplasarea de elemente ale scutului anti-rachetă a Statelor Unite în Europa”.
„Armata din Israel asigură că sunt nefondate acuzaţiile unor presupuse zboruri ale unor bombardiere israeliene care se antrenează în Irak în vederea atacării instalaţiilor nucleare iraniene.”
„Marea Britanie şi-a manifestat decepţia faţă de veto-ul impus de Rusia şi China, în Consiliul de Securitate al ONU, unui proiect de Rezoluţie care vrea să sancţioneze Zimbabwe.”
„Sudan a convocat azi pe ambasadorii a cinci ţări membre permanente ale Consiliului de Securitate al ONU pentru a cere explicaţii asupra unui posibil ordin de arestare a preşedintelui Al Bachir.”
„O nouă „bombă specială” este principala ameninţare pentru soldaţii americani din Irak, conform afirmaţiilor făcute de generalul american Jeffery Hammons.”
„S-au găsit cadavrele a doi soldaţi americani care dispăruseră în Irak acum peste un an.”
Toate aceste ştiri sunt din 11 iulie. S-ar putea include în aceste rânduri zeci de ştiri similare publicate în aceeaşi zi. Sâmbăta scad informaţiile; duminica abia dacă sunt ştiri, reporterii se odihnesc. Azi este luni.
În fiecare zi apar în lumea noastră actuală noi şi tot mai spinoase probleme care epuizează capacitatea şefilor de State şi de Guverne chemaţi să le rezolve.
Nu este o critică; este o observaţie. Nu se poate aştepta de la fiinţele umane să aibă facultăţi supranaturale. Cel mai bun întotdeauna va fi optimismul. Nu există alt remediu. De aceea am vorbit odată despre o specie în pericol de dispariţie.
FIDEL CASTRO RUZ
14 iulie 2008
ora 2:24 p.m.
IMPOTENŢA PUTERILOR
Este o temă serioasă.
Reuniunea la nivel înalt a liderilor celor opt puteri industrializate ale planetei a avut loc în zilele de 7, 8 şi 9 iulie, într-un loc muntos lângă Toyako, lac format în craterul unui vulcan din nordul insulei Hokkaido, în extremul nordic al arhipelagului japonez. Nu se putea alege un loc mai izolat şi îndepărtat de zgomotul lumesc.
La 150 km, 21 000 de poliţişti japonezi, cu impresionante scuturi şi căşti, păzeau centrul urban Sapporo, gata să neutralizeze protestele. Alţi 20 000 păzeau străzile oraşului Tokio, capitala Japoniei.
G-8 cuprinde, în ordine alfabetică, Germania, Canada, Statele Unite, Franţa, Marea Britanie, Italia, Japonia şi Rusia. Liderii acestora trăiesc hărţuiţi de probleme, între altele cele din trecut şi tendinţa crescândă a dominaţiei politice, economice, tehnologice şi militare a Statelor Unite. Tuturor li se adaugă pe deasupra o mulţime de probleme naţionale şi internaţionale stringente, care cer o soluţionare urgentă.
Au invitat la reuniunea lor de la Tokayo aşa numitul G-5: Brazilia, China, India, Mexic şi Africa de Sud, ca să-i asculte în timpul unui dejun.
De asemenea, au fost invitaţi să-şi exprime părerile timp de o oră alte trei ţări cu economii emergente: Australia, Coreea de Sud şi Indonezia.
Populaţia planetei, conform estimărilor, atingea la 11 iulie 2008 cifra de 6, 709 miliarde de locuitori. Ţările în dezvoltare menţionate au peste 65% din populaţia mondială.
În cele trei zile au avut loc reuniuni multilaterale şi bilaterale de tot felul. Ţările în dezvoltare invitate la întâlnire au susţinut reuniuni paralele la Hokkaido şi au vorbit fără jenă.
În declaraţia finală a Conferinţei la nivel înalt a puterilor industrializate din G-8 au proclamat că s-a obţinut o mare concesie: Statele Unite , şi cu acestea celelalte puteri din grup, s-au angajat să reducă emisia de gaze prevăzută pentru anul 2050 în 42 de ani!, adică, la calendele greceşti. Niciuna din problemele critice care au determinat organizarea unei conferinţe atât de ciudate nu a fost soluţionată.
De la această reuniune au emanat importante ştiri care vorbesc de la sine, şi dintre care aleg numai câteva reproducându-le textual:
„A eşuat obţinerea unui acord cu ţările în dezvoltare asupra felului în care să se răspundă la schimbarea climatică.”
„Cele 16 economii principale s-au angajat să realizeze reduceri substanţiale a emisiilor de gaze deşi ţările emergente au reiterat cererile lor de fonduri şi tehnologii de la cei mai puternici.”
„Preşedintele Hu Jintao a respins acuzaţiile că criza alimentară s-ar datora creşterii economice a unor ţări în dezvoltare.”
„Lula a spus ca FAO a dat vina pe faptul că scumpirea globală a alimentelor s-ar datora manevrelor speculative cu materiile prime.”
„Fondul Mondial pentru Natură califică drept jalnic comportamentul ţărilor bogate din G-8, pe care le acuză că fug de răspundere în lupta contra schimbării climatice.”
„Subvenţiile agricole au fost azi punctul de divergenţă în timpul conferinţei G-8 şi G-5.”
„Funcţionarii Băncii Centrale Europene au spus că sunt îngrijoraţi de inflaţie în pofida creşterii ratei dobânzii.”
„Este o eşec total, nu au avansat şi au eludat adoptarea de obiective clare de reducere a emisiilor de gaze pe termen mediu”, a semnalat Greenpeace, importantă organizaţie internaţională angajată în apărarea mediului.”
„Rusia este extrem de contrariată de semnarea, marţi, între Washington şi Praga , a unui acord pentru scutul spaţial”, a spus preşedintele Medvedev în Japonia.”
„Experţi militari ruşi au reacţionat cu indignare faţă de semnarea unui acord între Statele Unite şi Praga pentru instalarea unui scut anti-rachete şi au cerut măsuri de represalii.”
La 10 iulie au continuat să ajungă în Cuba lamentările pentru consecinţele haosului actual, legate sau nu direct de Conferinţa din Japonia.
„Şi coralii suferă de stres din cauza unor factori ca schimbarea climatică şi poluarea, care au făcut ca o treime din aceşti constructori de recifuri să fie în pericol de dispariţie. Recifurile de corali, pentru a căror construcţie este nevoie de milioane de ani, găzduiesc peste 25% din speciile marine.”
În aceeaşi zi, şi fără vreo legătură cu altă ştire, de la Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (UICN) şi Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Agricultură şi Alimentaţie (FAO) a venit următoarea informaţie: „Variaţiile de temperatură datorate schimbărilor climatice vor avea un impact puternic asupra pescuitului şi acvaculturii, cu importante consecinţe pentru siguranţa alimentară a unor populaţii. S-a explicat că alimentele acvatice au o înaltă valoare nutritivă şi contribuie cu 20% sau mai mult la consumul mediu pe cap de locuitor de proteină animală pentru 2,8 miliarde de persoane, în special în ţările în dezvoltare.”
În aceeaşi zi, dinspre continentul african se lansau critici dure:
„Pactul European pentru Emigrare a început să provoace indignare în Africa, iar Senegal a cerut să se reacţioneze faţă de ceea ce unii numesc „zidul” ridicat de Europa contra disperaţilor din Sud”, a declarat Ministrul de Externe al acestei ţări la sfârşitul unei reuniuni a experţilor la Dakar.
La rândul său, ziarul „El Pais”, din Burkina Faso a publicat:
„Pentru a stăvili hoarda de disperaţi care în general vine din Sud pentru a lua cu asalt frontierele sale, Europa n-a găsit altceva mai bun decât să ridice un zid. Epoca noilor ziduri este un anacronism în era mondializării.”
Ploaia de plângeri nu încetează. În timp ce Gordon Brown, prim-ministrul Marii Britanii, se afla încă în Japonia, un studiu făcut de canalul britanic BBC informa că Forţele Armate britanice au moralul scăzut. Conform studiului realizat de Ministerul Apărării din Regatul Unit, aproape jumătate din personalul militar al acestei ţări este pe punctul de a abandona Forţele Armate. 47% din cei chestionaţi din Armata şi Marina Regală şi 44% din Forţa Aeriană Regală au spus că simt nevoia de a se retrage din Forţele Armate. Printre neliniştile manifestate se află frecventele desfăşurări de trupe în străinătate, nivelul de plată şi de locuinţă. Armata Regulată deja suferă de un deficit de circa cinci mii de soldaţi, şi preocupă faptul că ofiţeri tineri cu experienţă şi ofiţeri în general dezertează în număr fără precedent. Despre moralul diferitelor servicii, 59% din cei intervievaţi în Armată au spus că nivelul este „scăzut” sau „foarte scăzut”, 64% din Marina Reglaă, 38% din Infanteria de Marină şi 72% din Forţa Aeriană Regală.”
Ceva ce răneşte sensibilitatea oamenilor, în orice sistem social, este lipsa de respect pentru viaţa privată. Înainte, de exemplu, legile protejau corespondenţa. Mai târziu protecţia s-a extins la comunicaţiile telefonice, un mijloc de comunicare mai rapid şi instantaneu. Legile Statelor Unite interziceau interceptarea fără permis judecătoresc. Violarea convorbirilor făcea obiectul proceselor care în această ţară ajunseseră la cifre impresionante.
La 9 iulie, în timp ce Bush se întâlnea cu colegii săi din G-8 şi guvernul Statelor Unite – în pofida genocidurior comise – voia să fie considerat campionul drepturilor omului, Senatul Statelor Unite a aprobat, cu 68 de voturi pentru şi 28 contra, „o lege care modernizează Legea Spionajului şi conferă imunitate companiilor de telecomunicaţii care colaborează cu guvernul.”
Lupta contra terorismului este pretextul arhicunoscut, şi interceptările s-au făcut ani de zile fără vreo autorizaţie. „Acum este mai uşor să-i protejezi pe americani”, a declarat Bush, la întoarcerea în ţară, în grădina Casei Albe.
„Iniţiativa autorizează ascultarea telefonică fără permis judecătoresc la reţelele din Statele Unite, fie americane sau străine.”
Legea anterioară care datează din 1978, „nu includea noile tehnologii de comunicaţii ca celularele, Internetul şi poşta electronică”.
Cum imensa majoritate a comunicaţiilor sunt captate de Statele Unite, „măsura aprobată protejează companiile de comunicaţii de procesele intentate de persoane multimilionare care se plâng de violarea vieţii private.”
Legea se aplică retroactiv. „Uniunea Americană a Libertăţilor Civile a calificat legea ca „neconstituţională” şi că „atacă libertăţile civile şi dreptul la intimitate”.
Ştirile care provin din Suedia comunicau: „Alianţa de centru-dreapta a Prim-ministrului Frederick Reinfeldt, a respins propunerea Partidului Social Democrat de revizuire a legii care permite Departamentului de Radio de Apărare (FRA) să aibă acces la toate convorbirile telefonice şi la traficul de date prin cablu din şi spre exteriorul ţării.
„Cunoscută ca Legea FRA, şi botezată Legea Orwell după cartea 1984, a acestui scriitor britanic, a fost criticată sever într-o scrisoare deschisă publicată în „Dagens Nyheter”, principalul ziar din Suedia.
„Guvernul justifică adoptarea legii, aprobată la 19 iunie, că ar fi pentru a perfecţiona lupta contra ameninţărilor teroriste.”
Un alt ziar suedez, Svenska Dagbladet, a publicat ieri că „unul din motivele principale ale legii este, totuşi, acela de a controla informaţiile din Rusia şi a le folosi pentru a negocia schimburile cu alte ţări, pentru că circa 80% din traficul comunicaţiilor externe prin cablu ale Rusiei trece prin Suedia.
„Norma va intra în vigoare la 1 ianuarie 2009. Mii de persoane au manfiestat acum câteva zile la Stokholm şi Malmo contra Legii FRA, şi sunt prevăzute mobilizări similare în următoarele săptămâni în toată ţara, articulate în jurul a câtorva „blog-uri” şi grupuri ale reţelei sociale Facebook.”
Plângerile contină să plouă din toate părţile. De exemplu, o ştire spune: „Germanii sunt mai pesimişti ca oricând în ceea ce priveşte panorama economică după reunificarea din 1990, datorită creşterii preţurilor, conform unui sondaj.”
Altele spun:
„Rata şomajului în Canada a atins 6,2% în luna iunie.”
„Guvernul rus respinge propunerea lansată de Condoleezza Rice de mediere internaţională în rezolvarea conflictului din regiunile separatiste Abhazia şi Osetia de Sud, motiv de tensiuni crescânde între Moscova şi Georgia.”
„Doi soldaţi din NATO au murit şi altul a fost rănit joi, într-un atentat cu bombă în estul Afganistanului, a anunţat Forţa Internaţională de Asistenţă pentru Securitate (ISAF).”
„Rusia afirmă că testările făcute de Iran a unei noi rachete cu rază lungă confirmă faptul că Moscova are dreptate să califice ca inutilă amplasarea de elemente ale scutului anti-rachetă a Statelor Unite în Europa”.
„Armata din Israel asigură că sunt nefondate acuzaţiile unor presupuse zboruri ale unor bombardiere israeliene care se antrenează în Irak în vederea atacării instalaţiilor nucleare iraniene.”
„Marea Britanie şi-a manifestat decepţia faţă de veto-ul impus de Rusia şi China, în Consiliul de Securitate al ONU, unui proiect de Rezoluţie care vrea să sancţioneze Zimbabwe.”
„Sudan a convocat azi pe ambasadorii a cinci ţări membre permanente ale Consiliului de Securitate al ONU pentru a cere explicaţii asupra unui posibil ordin de arestare a preşedintelui Al Bachir.”
„O nouă „bombă specială” este principala ameninţare pentru soldaţii americani din Irak, conform afirmaţiilor făcute de generalul american Jeffery Hammons.”
„S-au găsit cadavrele a doi soldaţi americani care dispăruseră în Irak acum peste un an.”
Toate aceste ştiri sunt din 11 iulie. S-ar putea include în aceste rânduri zeci de ştiri similare publicate în aceeaşi zi. Sâmbăta scad informaţiile; duminica abia dacă sunt ştiri, reporterii se odihnesc. Azi este luni.
În fiecare zi apar în lumea noastră actuală noi şi tot mai spinoase probleme care epuizează capacitatea şefilor de State şi de Guverne chemaţi să le rezolve.
Nu este o critică; este o observaţie. Nu se poate aştepta de la fiinţele umane să aibă facultăţi supranaturale. Cel mai bun întotdeauna va fi optimismul. Nu există alt remediu. De aceea am vorbit odată despre o specie în pericol de dispariţie.
FIDEL CASTRO RUZ
14 iulie 2008
ora 2:24 p.m.
miercuri, 16 iulie 2008
Memories...
Abba star Bjorn Ulvaeus' memory loss has made him forget Eurovision triumph
By Aislinn Simpson
Last updated: 10:41 AM BST 16/07/2008
Abba star Bjorn Ulvaeus has revealed that he is suffering from long-term memory loss and cannot even remember the band's breakthrough triumph at the 1974 Eurovision Song Contest.
Ulvaeus, 58, has tried everything to cure his condition, including hypnosis, but nothing has helped him recover his lost memories.
The father of four composed the music for the Mamma Mia! stage music, the recently released film version of which has enjoyed the biggest film opening for a musical in the UK and been credited with generating an ABBA revival.
But for Ulvaeus, it will be as though seeing the band's popularity for the first time.
His condition has even made him forget their Eurovision victory in Brighton with their best-known song Waterloo - a victory that was instrumental in propelling them onto the world stage and making them one of the world's best selling bands, shifting almost 400 million records in total.
"It is like I was not even there," he said.
The singer, who divorced his fellow bandmate Agnetha Faltskog in 1980 and is now married to Swedish music journalist Lena Kallersjo, spends hours studying old photographs and video to try to piece his old life back together.
He appears briefly but uncredited in the Mamma Mia! film, which also stars Meryl Streep, Julie Walters, Pierce Brosnan and Colin Firth and has been billed by Daily Telegraph critic Charles Spencer as "the feelgood hit of the summer".
marți, 15 iulie 2008
Rolul femeii in Afganistan...
In prima fotografie se vad doua doamne din Afganistan, vorbind intre ele, nu stiu ce, iar in spate se zaresc doi talibani care se pregatesc sa le execute pe cele doua fiinte. In poza urmatoare sunt cele doua femei dupa executie...
luni, 14 iulie 2008
Din gandirea tov Castro...
De la ambasada Cubei citire...
REFLECŢIILE CAMARADULUI FIDEL:
ODIHNA
Ieri, marţi, aveam o mulţime de ştiri despre reuniunea din Japonia a celor ai industrializate puteri. Am lăsat materialul pentru altă zi, dacă nu se inflamează. Am decis să mă odihnesc. Am preferat să mă întâlnesc cu Gabo şi soţia lui, Mercedes Barcha, care se află în vizită în Cuba până în ziua de 11. De dor mi-era să stau de vorbă cu ei ca să depănăm amintirile de aproape 50 de ani de prietenie sinceră!
Agenţia noastră de ştiri, sugerată de Che, tocmai se născuse şi a contractat, printre alţii, serviciile unui modest ziarist de origină columbiană, numit Gabriel Garcia Marquez. Nici Prensa latina, nici Gabo nu puteau să bănuiască pe atunci că o să fie un Premiu Nobel la mijloc; sau poate că el da, cu imaginaţia „ieşită din comun” a fiului de telegrafist la poşta unui sătuc din Columbia, pierdut printre latifundii de bananieri ai unei companii ianchee. Îşi împărţea soarta cu o mulţime de fraţi, cum era obiceiul, şi în pofida acestui fapt, tatăl său, un columbian care se bucura de privilegiul de a fi angajat datorită clapelor de telegraf, a reuşit să-l trimită la studii.
Eu am trăit o experienţă inversă. Poşta cu clapele telegrafice şi mica şcoală publică din Biran erau singurele instalaţii din acel cătun care nu erau proprietatea tatălui meu; toate celelalte bunuri şi servicii cu valoare economică erau ale lui don Angel, şi datorită acestui fapt am putut să studiez. N-am avut niciodată privilegiul să cunosc Aracataca, sătucul unde s-a născut Gabo, deşi l-am avut pe acela de a sărbători cu el a 70-a aniversare la Biran, unde l-am invitat.
A fost tot o întâmplare când, din iniţiativa noastră, s-a organizat în Columbia un Congres Latinoamerican al Studenţilor, capitala acestei ţări fusese sediul reuniunii statelor latinoamericane pentru a înfiinţa OSA, urmând jaloanele trasate de Statele Unite, în anul 1948.
Am avut onoarea de a fi prezentat lui Gaitan de studenţii columbieni. Acesta ne-a ajutat şi ne-a dat pliantele a ceea ce s-a cunoscut ca Rugăciunea pentru Pace, discurs rostit cu ocazia Marşului Tăcerii, marea şi impresionanta manifestaţie care a defilat la Bogota protestând contra masacrării ţăranilor, crimă comisă de oligarhia columbiană. Gabo era participant la acel marş.
German Sanchez, actualul ambasador cubanez în Venezuela, transcrie în cartea sa „Transparenţa lui emmanuel”, paragrafe din ceea ce a povestit Gabo despre acel episod.
Până aici hazardul.
Prietenia noastră a fost rodul unei relaţii cultivate timp de mulţi ani de-a lungul cărora numărul convorbirilor, întotdeauna pentru mine plăcute, au fost cu sutele. A sta de vorbă cu Garcia Marquez şi Mercedes ori de câte ori veneau în Cuba – şi se întâmpla de mai multe ori pe an – devenea o reţetă împotriva tensiunilor puternice pe care, în mod inconştient, dar constant, le trăia un conducător revoluţionar cubanez.
Chiar în Columbia, cu ocazia celei de-a IV-a Conferinţe Ibero-americane, amfitrionii au organizat o plimbare în trăsură prin incinta înconjurată de ziduri a Cartagena, un fel de havana Veche, relicvă istorică protejată. Cei de la Securitatea cubaneză îmi spuseseră că nu era bine să particip la plimbarea programată. M-am gândit că era o preocupare excesivă, pentru că din cauza compartimentării prea mari a serviciilor cei care m-au informat nu cunoşteau datele concrete.
L-am chemat pe Gabo, care era pe aproape, şi i-am spus în glumă: „Hai cu noi în trăsură ca să nu tragă aspupra noastră!” aşa a şi făcut. Lui Mercedes, care rămăsese la punctul de plecare, i-am zis pe acelaşi ton: „O să fii o văduvă mai tânără.” N-a uitat-o. Calul a plecat nechezând cu povara lui grea. Copitele răsunaru pe paviment.
Apoi am aflat că s-a întâmplat acolo acelaşi lucru ca la Santiago de Chile: o cameră de televiziune care conţinea o armă automată a ţintit spre mine la o conferinţă de presă, şi mercenarul care o mânuia n-a avut curajul să tragă. La Cartagena erau cu arme cu lunetă şi arme automate într-un punct din zidul fortăreţii fortificate şi de data aceasta le-a tremurat mâna celor care trebuiau să apese pe trăgaci. Motivul a fost capul lui Gabo care se interpunea blocând vizibilitatea.
Ieri, în timpul întâlnirii noastre, am rememorat şi i-am întrebat pe el şi pe Mercedes – campioană olmpică la memorarea datelor – despre mulţinmea de întâmlări trăite în şi în afara Cubei la care am fost prezenţi. Fundaţia Noului cinematograf Latinoamerican, creată de Cuba şi prezidată de Garcia Marquez, situată în fostul bulevard Santa Barbara – stradă istorică pentru evenimentele pozitive şi negative din prima treime a secolului trecut – şi Şcoala Noului Cinematograf Latinoamerican pe care o conduce această Fundaţie, şi este situată în apropiere de San Antonio de los Banos, au ocupat un timp din discuţia noastră.
Birri, cu barba lui lungă şi neagră, azi tot aşa de albă ca zăpada, şi multe alte personaje cubaneze şi străine, au trecut prin rememorările noastre.
Gabo, după părerea mea, a câştigat respect şi admiraţie pentru capacitatea lui de a organiza şcoala meticulos şi fără să-i scape nici un detaliu. Eu îl credeam, din prejudecată, un intelectual plin de o fantezie miraculoasă; ignoram cât realism cuprindea mintea lui.
Zeci de evenimente în şi în afara Cubei, la care amândoi am fost prezenţi, au fost pomenite. Cum trec toate în zeci de ani!
Două ore ca să stăm de vorbă, cum este de presupus, nu ajung. Întâlnirea începuse la ora 11:35 a.m. I-am invitat la masa de prânz, lucru pe care niciodată nu l-am făcut cu vreun vizitator în aceşti aproape doi ani, pentru că nu mă gândisem la asta. Am înţeles că eu eram într-adevăr în vacanţă şi le-am spus. Am improvizat. Am rezolvat. Ei au mâncat ce au vrut, iar eu mi-am urmat dieta disciplinat, fără nici o concesie, nu ca să adaug ani vieţii, ci productivitate orelor.
Chiar când au ajuns mi-au dat un mic şi plăcut cadou învelit în hârtie colorată viu. Conţinea mici volume ceva mai mari dar mai puţin late ca o carte poştală. Fiecare avea între 40 şi 60 de pagini, cu litere micuţe dar legibile. Sunt discursurile rostite la Stokholm, capitala Suediei, de cinci premiaţi Nobel pentru Literatură din ultimii 60 de ani. „Ca să ai material de lectură” – mi-a spus Mercedes oferindu-mi-le.
Le-am cerut mai multe date despre cadou înainte de plecarea lor la ora 5. „Am petrecut cele mai plăcute ore de când m-am îmbolnăvit, acum aproape doi ani” – le-am spus fără ezitare. Aşa am simţit.
„O să mai fie şi altele” – mi-a răspuns Gabo.
Dar nu-mi dădea pace curiozitatea. În timp ce mă plimbam, ceva mai târziu, i-am cerut unui asistent să-mi aducă cadoul. Conştient de ritmul în care s-a schimbat lumea în ultimele decenii, mă întrebam: oare ce au gândit unii din acei străluciţi scriitori care au trăit înainte de această epocă turbulentă şi incertă a omenirii?
Cei cinci premiaţi Nobel selectaţi în mica colecţie de discursuri pe care bine ar fi să le poată citi într-o zi compatrioţii noştri, în ordine cronologică, sunt:
William Faulkner (1949)
Pablo Neruda (1971)
Gabriel Garcia Marquez (1982)
John Maxwell Coetzee (2003)
Doris Lessing (2007)
Lui Gabo nu-i plăcea să rostească discursuri. Şi-a petrecut luni de zile căutând date – mi-amintesc -, neliniştit de cuvintele pe care trebuia să le spună la primirea Premiului. La fel s-a întâmplat cu discursul scurt pe care trebuia să-l adreseze la cina care i-a fost oferită după ceremonie. Dacă aceasta ar fi fost meseria lui, sigur Gabo ar fi murit de infarct.
Nu trebuie uitat că Nobelul se decernează în capitala unei ţări care n-a suferit dezastrele unui război de peste 150 de ani, ţară condusă de o monarhie constituţională şi guvernată de un partid social democrat, unde un om atât de nobil ca Olof Palme a fost asasinat pentru spiritul său solidar cu ţările sărace ale lumii. Nu era uşoară misiunea lui Gabo.
În afara oricărei suspiciuni de pro-comunism, instituţia suedeză a decernat Premiul Nobel lui William Faulkner, un inspirat şi rebel scriitor nordamerican; lui Pablo Neruda, militant al Partidului Comunist, care-l primeşte în zilele glorioase ale lui Salvador Allende, când fascismul încerca să pună stăpânire pe Chile, şi lui Gabriel Garcia Marquez, genială şi prestigioasă pană a epocii noastre.
Nu mai este nevoie să spun cum gândea Gabo. Este de-ajuns să transcriu pur şi simplu paragrafele finale ale discursului său, o bijuterie a prozei, la primirea Premiului Nobel, la 10 decembrie 1982, în timp ce Cuba, demnă şi eroică, rezista blocadei ianchee.
„Într-o zi ca cea de azi, maestrul meu William Faulkner a spus în acest loc: „Refuz să admit sfârşitul omului” – a afirmat el.
„Nu m-aş simţi demn să ocup acest loc care a fost al lui dacă n-aş avea deplina conştiinţă că pentru prima dată de la originile omenirii, dezastrul colosal pe care el refuza să-l admită acum 32 de ani n-ar fi acum o posibilitate ştiinţifică. În faţa acestei realităţi atotcuprinzătoare care de-a lungul întregului timp uman trebuie să fi părut o utopie, noi, inventatorii de fabule care credem totul, ne simţim îndreptăţiţi să credem că încă nu este prea târziu pentru a întreprinde crearea utopiei contrare.”
„O nouă şi atotstăpânitoare utopie a vieţii, în care nimeni să nu poată decide pentru alţii până şi modul de a muri, în care într-adevăr să fie o certitudine iubirea şi să fie posibilă fericirea şi în care neamurile condamnate la un veac de singurătate să aibă în sfârşit şi pentru totdeauna o a doua şansă pe pământ.”
FIDEL CASTRO RUZ
9 iulie 2008
ora 7:26 p.m.
REFLECŢIILE CAMARADULUI FIDEL:
ODIHNA
Ieri, marţi, aveam o mulţime de ştiri despre reuniunea din Japonia a celor ai industrializate puteri. Am lăsat materialul pentru altă zi, dacă nu se inflamează. Am decis să mă odihnesc. Am preferat să mă întâlnesc cu Gabo şi soţia lui, Mercedes Barcha, care se află în vizită în Cuba până în ziua de 11. De dor mi-era să stau de vorbă cu ei ca să depănăm amintirile de aproape 50 de ani de prietenie sinceră!
Agenţia noastră de ştiri, sugerată de Che, tocmai se născuse şi a contractat, printre alţii, serviciile unui modest ziarist de origină columbiană, numit Gabriel Garcia Marquez. Nici Prensa latina, nici Gabo nu puteau să bănuiască pe atunci că o să fie un Premiu Nobel la mijloc; sau poate că el da, cu imaginaţia „ieşită din comun” a fiului de telegrafist la poşta unui sătuc din Columbia, pierdut printre latifundii de bananieri ai unei companii ianchee. Îşi împărţea soarta cu o mulţime de fraţi, cum era obiceiul, şi în pofida acestui fapt, tatăl său, un columbian care se bucura de privilegiul de a fi angajat datorită clapelor de telegraf, a reuşit să-l trimită la studii.
Eu am trăit o experienţă inversă. Poşta cu clapele telegrafice şi mica şcoală publică din Biran erau singurele instalaţii din acel cătun care nu erau proprietatea tatălui meu; toate celelalte bunuri şi servicii cu valoare economică erau ale lui don Angel, şi datorită acestui fapt am putut să studiez. N-am avut niciodată privilegiul să cunosc Aracataca, sătucul unde s-a născut Gabo, deşi l-am avut pe acela de a sărbători cu el a 70-a aniversare la Biran, unde l-am invitat.
A fost tot o întâmplare când, din iniţiativa noastră, s-a organizat în Columbia un Congres Latinoamerican al Studenţilor, capitala acestei ţări fusese sediul reuniunii statelor latinoamericane pentru a înfiinţa OSA, urmând jaloanele trasate de Statele Unite, în anul 1948.
Am avut onoarea de a fi prezentat lui Gaitan de studenţii columbieni. Acesta ne-a ajutat şi ne-a dat pliantele a ceea ce s-a cunoscut ca Rugăciunea pentru Pace, discurs rostit cu ocazia Marşului Tăcerii, marea şi impresionanta manifestaţie care a defilat la Bogota protestând contra masacrării ţăranilor, crimă comisă de oligarhia columbiană. Gabo era participant la acel marş.
German Sanchez, actualul ambasador cubanez în Venezuela, transcrie în cartea sa „Transparenţa lui emmanuel”, paragrafe din ceea ce a povestit Gabo despre acel episod.
Până aici hazardul.
Prietenia noastră a fost rodul unei relaţii cultivate timp de mulţi ani de-a lungul cărora numărul convorbirilor, întotdeauna pentru mine plăcute, au fost cu sutele. A sta de vorbă cu Garcia Marquez şi Mercedes ori de câte ori veneau în Cuba – şi se întâmpla de mai multe ori pe an – devenea o reţetă împotriva tensiunilor puternice pe care, în mod inconştient, dar constant, le trăia un conducător revoluţionar cubanez.
Chiar în Columbia, cu ocazia celei de-a IV-a Conferinţe Ibero-americane, amfitrionii au organizat o plimbare în trăsură prin incinta înconjurată de ziduri a Cartagena, un fel de havana Veche, relicvă istorică protejată. Cei de la Securitatea cubaneză îmi spuseseră că nu era bine să particip la plimbarea programată. M-am gândit că era o preocupare excesivă, pentru că din cauza compartimentării prea mari a serviciilor cei care m-au informat nu cunoşteau datele concrete.
L-am chemat pe Gabo, care era pe aproape, şi i-am spus în glumă: „Hai cu noi în trăsură ca să nu tragă aspupra noastră!” aşa a şi făcut. Lui Mercedes, care rămăsese la punctul de plecare, i-am zis pe acelaşi ton: „O să fii o văduvă mai tânără.” N-a uitat-o. Calul a plecat nechezând cu povara lui grea. Copitele răsunaru pe paviment.
Apoi am aflat că s-a întâmplat acolo acelaşi lucru ca la Santiago de Chile: o cameră de televiziune care conţinea o armă automată a ţintit spre mine la o conferinţă de presă, şi mercenarul care o mânuia n-a avut curajul să tragă. La Cartagena erau cu arme cu lunetă şi arme automate într-un punct din zidul fortăreţii fortificate şi de data aceasta le-a tremurat mâna celor care trebuiau să apese pe trăgaci. Motivul a fost capul lui Gabo care se interpunea blocând vizibilitatea.
Ieri, în timpul întâlnirii noastre, am rememorat şi i-am întrebat pe el şi pe Mercedes – campioană olmpică la memorarea datelor – despre mulţinmea de întâmlări trăite în şi în afara Cubei la care am fost prezenţi. Fundaţia Noului cinematograf Latinoamerican, creată de Cuba şi prezidată de Garcia Marquez, situată în fostul bulevard Santa Barbara – stradă istorică pentru evenimentele pozitive şi negative din prima treime a secolului trecut – şi Şcoala Noului Cinematograf Latinoamerican pe care o conduce această Fundaţie, şi este situată în apropiere de San Antonio de los Banos, au ocupat un timp din discuţia noastră.
Birri, cu barba lui lungă şi neagră, azi tot aşa de albă ca zăpada, şi multe alte personaje cubaneze şi străine, au trecut prin rememorările noastre.
Gabo, după părerea mea, a câştigat respect şi admiraţie pentru capacitatea lui de a organiza şcoala meticulos şi fără să-i scape nici un detaliu. Eu îl credeam, din prejudecată, un intelectual plin de o fantezie miraculoasă; ignoram cât realism cuprindea mintea lui.
Zeci de evenimente în şi în afara Cubei, la care amândoi am fost prezenţi, au fost pomenite. Cum trec toate în zeci de ani!
Două ore ca să stăm de vorbă, cum este de presupus, nu ajung. Întâlnirea începuse la ora 11:35 a.m. I-am invitat la masa de prânz, lucru pe care niciodată nu l-am făcut cu vreun vizitator în aceşti aproape doi ani, pentru că nu mă gândisem la asta. Am înţeles că eu eram într-adevăr în vacanţă şi le-am spus. Am improvizat. Am rezolvat. Ei au mâncat ce au vrut, iar eu mi-am urmat dieta disciplinat, fără nici o concesie, nu ca să adaug ani vieţii, ci productivitate orelor.
Chiar când au ajuns mi-au dat un mic şi plăcut cadou învelit în hârtie colorată viu. Conţinea mici volume ceva mai mari dar mai puţin late ca o carte poştală. Fiecare avea între 40 şi 60 de pagini, cu litere micuţe dar legibile. Sunt discursurile rostite la Stokholm, capitala Suediei, de cinci premiaţi Nobel pentru Literatură din ultimii 60 de ani. „Ca să ai material de lectură” – mi-a spus Mercedes oferindu-mi-le.
Le-am cerut mai multe date despre cadou înainte de plecarea lor la ora 5. „Am petrecut cele mai plăcute ore de când m-am îmbolnăvit, acum aproape doi ani” – le-am spus fără ezitare. Aşa am simţit.
„O să mai fie şi altele” – mi-a răspuns Gabo.
Dar nu-mi dădea pace curiozitatea. În timp ce mă plimbam, ceva mai târziu, i-am cerut unui asistent să-mi aducă cadoul. Conştient de ritmul în care s-a schimbat lumea în ultimele decenii, mă întrebam: oare ce au gândit unii din acei străluciţi scriitori care au trăit înainte de această epocă turbulentă şi incertă a omenirii?
Cei cinci premiaţi Nobel selectaţi în mica colecţie de discursuri pe care bine ar fi să le poată citi într-o zi compatrioţii noştri, în ordine cronologică, sunt:
William Faulkner (1949)
Pablo Neruda (1971)
Gabriel Garcia Marquez (1982)
John Maxwell Coetzee (2003)
Doris Lessing (2007)
Lui Gabo nu-i plăcea să rostească discursuri. Şi-a petrecut luni de zile căutând date – mi-amintesc -, neliniştit de cuvintele pe care trebuia să le spună la primirea Premiului. La fel s-a întâmplat cu discursul scurt pe care trebuia să-l adreseze la cina care i-a fost oferită după ceremonie. Dacă aceasta ar fi fost meseria lui, sigur Gabo ar fi murit de infarct.
Nu trebuie uitat că Nobelul se decernează în capitala unei ţări care n-a suferit dezastrele unui război de peste 150 de ani, ţară condusă de o monarhie constituţională şi guvernată de un partid social democrat, unde un om atât de nobil ca Olof Palme a fost asasinat pentru spiritul său solidar cu ţările sărace ale lumii. Nu era uşoară misiunea lui Gabo.
În afara oricărei suspiciuni de pro-comunism, instituţia suedeză a decernat Premiul Nobel lui William Faulkner, un inspirat şi rebel scriitor nordamerican; lui Pablo Neruda, militant al Partidului Comunist, care-l primeşte în zilele glorioase ale lui Salvador Allende, când fascismul încerca să pună stăpânire pe Chile, şi lui Gabriel Garcia Marquez, genială şi prestigioasă pană a epocii noastre.
Nu mai este nevoie să spun cum gândea Gabo. Este de-ajuns să transcriu pur şi simplu paragrafele finale ale discursului său, o bijuterie a prozei, la primirea Premiului Nobel, la 10 decembrie 1982, în timp ce Cuba, demnă şi eroică, rezista blocadei ianchee.
„Într-o zi ca cea de azi, maestrul meu William Faulkner a spus în acest loc: „Refuz să admit sfârşitul omului” – a afirmat el.
„Nu m-aş simţi demn să ocup acest loc care a fost al lui dacă n-aş avea deplina conştiinţă că pentru prima dată de la originile omenirii, dezastrul colosal pe care el refuza să-l admită acum 32 de ani n-ar fi acum o posibilitate ştiinţifică. În faţa acestei realităţi atotcuprinzătoare care de-a lungul întregului timp uman trebuie să fi părut o utopie, noi, inventatorii de fabule care credem totul, ne simţim îndreptăţiţi să credem că încă nu este prea târziu pentru a întreprinde crearea utopiei contrare.”
„O nouă şi atotstăpânitoare utopie a vieţii, în care nimeni să nu poată decide pentru alţii până şi modul de a muri, în care într-adevăr să fie o certitudine iubirea şi să fie posibilă fericirea şi în care neamurile condamnate la un veac de singurătate să aibă în sfârşit şi pentru totdeauna o a doua şansă pe pământ.”
FIDEL CASTRO RUZ
9 iulie 2008
ora 7:26 p.m.
duminică, 13 iulie 2008
Nu e Gigi Becali
A trecut o saptamana de la nunta lui Chivu si tot nu imi iese din cap prestatia lui Gigi Becali... Nu stiam cu cine seamana... Azi am avut o strafulgerare... Ecce Gigi... Scuze actorului Srdan Todorovici din "Pisica neagra, pisica alba" pentru comparatie...
vineri, 11 iulie 2008
marți, 8 iulie 2008
marți, 1 iulie 2008
Abonați-vă la:
Postări (Atom)