Treceți la conținutul principal

Ce se intampla cu Parcul cu platani?

stire Rompres: Sediul central al Băncii Naţionale a României a fost pichetat duminică de 20 de tineri voluntari membri ai Asociaţiei Bucureşti şi Asociaţiei 21 Decembrie, în semn de protest faţă de lipsa de transparenţă a BNR în legătură cu soarta Parcului cu Platani din cartierul Cotroceni.
Tinerii voluntari au lansat în urmă cu o lună o campanie de salvare a Parcului cu Platani, după ce accesul pe aleile acestuia a fost închis de către BNR în luna ianuarie, deşi locuitorii zonei Cotroceni s-au plimbat liber după 1990 de când complexul sportiv din cartier a fost preluat de Banca Centrală.
Pe 12 februarie, membrii asociaţiei au transmis BNR, în baza legii privind transparenţa decizională, o adresă prin care solicită redeschiderea parcului, prezentarea planurilor în legătură cu viitorul bazei sportive şi a parcului, marcarea şi protejarea corespunzătoare a platanilor, precum şi consultarea locuitorilor din Cotroceni în legătură cu orice modificare a complexului.
'Conform legii, BNR trebuia să răspundă în termen de 30 de zile, însă nu a făcut-o, iar prin pichetarea de azi dorim să atragem atenţia că nu acceptăm să fim ignoraţi, că suntem hotărâţi să apărăm Parcul cu Platani', a afirmat Alexandru Binescu, preşedintele Asociaţiei Bucureşti.
El a susţinut că, potrivit legii, dacă BNR nu răspunde în termen de 30 de zile solicitărilor formulate de organizaţii, acestea au fost acceptate şi trebuie aplicate.
De asemenea, tinerii voluntari, care au afişat un banner uriaş inscripţionat cu sloganul 'Într-o Capitală sufocată, nu confiscaţi o ultimă zonă de verdeaţă!', au menţionat că sunt hotărâţi să se adreseze instanţei dacă BNR nu va respecta legea şi îi va ignora în continuare.
Ei au citat unele informaţii apărute în presă potrivit cărora BNR ar intenţiona să demareze un proiect imobiliar pe terenul Parcului cu Platani, unde se află o treime dintre arborii protejaţi din Bucureşti.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Paris Hilton sucks

Prezentatoarea show-ului de dimineata de la MSNBC care n-a vrut sa citeasca stirea despre Paris Hilton se numeste Mika Brzezinski si este - ati ghicit - fiica lui Zbigniew Brzezinski. O vedeti pe vreo fufa de la noi facand asa ceva? Macar in semn de protest fata de stirile cu Bheeekali...

Presa din Ungaria: "Banca lui Vladimir Putin se mută la Budapesta". România, printre acţionarii IIB

email   print 0     Autor:  Emil Neacşu 21 Feb 2019 - 14:16 Mutare strategică a preşedintelui rus, Vladimir Putin. Potrivit site-ului  Index.hu ,  International Investment Bank  îşi mută sediul general de la Moscova la Budapesta. Potrivit site-ului Băncii, România este printre acţionarii săi. Parlamentul Ungariei a dezbătut acordul internaţional care stabileşte noul sediu al băncii, acord care conţine o serie de detalii alarmante. Propunerea legislativă pentru introducerea unui nou acord internaţional cu Rusia în sistemul legal ungar conţine o serie de detalii neobişnuite, care acordă o serie de drepturi suplimentare pentru International Investment Bank (IIB), care este succesorul legal al Comecon şi al băncii fostei organizaţii economice sovietice. Documentul prevede că mare parte din costurile băncii - inclusiv remobilarea, chiria şi securitatea - să fie plătite de contribuabilii maghiari.  Presa ungară a subliniat că acordul menţionează o

links

https://www.nationalgeographic.com/culture/topics/reference/dramatic-history-prorogation-british-parliament/ https://foreignpolicy.com/2019/08/29/shutting-down-parliament-is-worse-than-a-coup-its-a-mistake/ https://time.com/5654052/moldova-drinking-problem/