Treceți la conținutul principal

Igiena pe criterii religioase???

Medici musulmani din trei oraşe britanice importante au refuzat să se supună procedurilor de igienă, care prevedeau suflecarea mânecilor, din considerente religioase, notează tabloidul britanic The Daily Mail. Mai multe studente la medicină din cadrul spitalului de copii Alder Hey, din Liverpool, au obiectat împotriva suflecării mânecilor pentru a-şi spăla mâinile, susţinând că expunerea braţelor reprezintă un act indecent pentru ele.

Nemulţumiri similare au avut loc şi în cadrul Universităţii Leicester, iar Universitatea Sheffield a raportat despre cazul unui medic musulman care a refuzat să îşi spele mâinile cu dezinfectat pentru că nu a dorit să îşi expună antebraţul.

Unii studenţi au anunţat că ar prefera să renunţe la cursuri decât să îşi expună braţele, în timp ce experţi în igienă au anunţat că nu trebuie să se facă excepţii privind igiena pe criterii religioase.

Dr Steve Ryan, directorul medical al spitalului Alder Hey a declarat că în timp ce ţinuta 'cu mânecile până la cot' este o problemă ce ţine de siguranţa pacientului, problema suflecării mânecilor va fi discutată cu studenţii musulmani pentru găsirea unei soluţii. 'Noi am menţionat că mânecile trebuie să se suflece deasupra cotului, că nu sunt acceptate ceasurile de mână, unghii făcute sau false în zonele medicale', a subliniat acesta.

'Buna igienă a mâinilor este una dintre acţiunile cele mai simple pe care le putem lua pentru preveni infecţiile', a precizat acesta.
'Mai multe studente musulmane au abordat conducerea Universităţii din Liverpool pentru a solicita amenajarea unor încăperi unde acestea să se poata schimba, lăsa vălul musulman şi unde să îşi poată dezinfecta mâinile. Am fost încântaţi de această idee, iar o astfel de încăpere a fost deja amenajată', a declarat directorul spitalului. (Rompres)
--
Incerc sa inteleg puseurile pudice ale tinerilor musulmani, dar in aceste conditii le propun sa-si faca studiile in Afganistan si sa se opereze intre ei...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Paris Hilton sucks

Prezentatoarea show-ului de dimineata de la MSNBC care n-a vrut sa citeasca stirea despre Paris Hilton se numeste Mika Brzezinski si este - ati ghicit - fiica lui Zbigniew Brzezinski. O vedeti pe vreo fufa de la noi facand asa ceva? Macar in semn de protest fata de stirile cu Bheeekali...

Presa din Ungaria: "Banca lui Vladimir Putin se mută la Budapesta". România, printre acţionarii IIB

email   print 0     Autor:  Emil Neacşu 21 Feb 2019 - 14:16 Mutare strategică a preşedintelui rus, Vladimir Putin. Potrivit site-ului  Index.hu ,  International Investment Bank  îşi mută sediul general de la Moscova la Budapesta. Potrivit site-ului Băncii, România este printre acţionarii săi. Parlamentul Ungariei a dezbătut acordul internaţional care stabileşte noul sediu al băncii, acord care conţine o serie de detalii alarmante. Propunerea legislativă pentru introducerea unui nou acord internaţional cu Rusia în sistemul legal ungar conţine o serie de detalii neobişnuite, care acordă o serie de drepturi suplimentare pentru International Investment Bank (IIB), care este succesorul legal al Comecon şi al băncii fostei organizaţii economice sovietice. Documentul prevede că mare parte din costurile băncii - inclusiv remobilarea, chiria şi securitatea - să fie plătite de contribuabilii maghiari.  Presa ungară a subliniat că acordul menţionează o

links

https://www.nationalgeographic.com/culture/topics/reference/dramatic-history-prorogation-british-parliament/ https://foreignpolicy.com/2019/08/29/shutting-down-parliament-is-worse-than-a-coup-its-a-mistake/ https://time.com/5654052/moldova-drinking-problem/