joi, 15 octombrie 2015

Povestea unui om complicat de simplu...

Am noroc sa dau numai peste oameni deosebiti... In Campulung Muscel, iau un taxi din parcarea de la Kaufland. Un domn imbracat elegant, barbierit proaspat, si politicos, la vreo 60 de ani. Ii spun unde vreau sa ajung, ca vin din Bucuresti... Iar el marturiseste ca a fost sofer de taxi vreo 10 ani in Bucuresti. Oau, zic eu, inseamna ca sunteti maestru aici in Campulung, la ce trafic e aici... Zambeste. Am avut o firma de constructii, incepe sa povesteasca, si imi spune cum a ramas fara firma dupa ce a fost pacalit de partenerul lui de afaceri in care aveao incredere atat de oarba incat ii acordase acces total la contul bancar al firmei, Cont pe care ala l-a golit si a plecat in lume... Si ce ati facut? Pai am vandut ce mai aveam, masini, am luat imprumut de la un amic 200 de milioane - si imi sublinieaza ca pentru amicul ala 200 de milioane nu conteaza, sunt bani de buzunar - si am luat-o de la capat... Nu mi-a pasat de bani niciodata in viata, nu am alergat dupa bani pentru ca banii aduc necazuri, mai spune omul. Tac, il las sa spuna. Asta de cand am avut o intamplare nefericita cand eram mic, bine, adolescent... Aveam 18 ani si ma pasiona fotografiatul, faceam fotografii la nunti la petreceri, botezuri. ca sa va dati seama, mama avea salariu 900 de lei si eu luam la o nunta 1500... dadeam banii pe tigari, bautura si femei... Pana cand una cu care ma culcasem m-a acuzat ca am lasat-o gravida. Nu am negat, ma culcasem cu ea, dar nu am contesta... Asa ca, 22 de ani am platit pensie alimentara pentru un copil pe care nu l-am vazut niciodata... Acum are 38 de ani... Si in urma acestei intamplari mi-am vandut toate camerele foto, m-am lasat de baut, singurul viciu pe care il mai am e fumatul... Imi spune ca are un alt baiat, pe care l-a crescut si a terminat o facultate, dar aici nu a gasit de lucru si s-a dus in Germania, unde spala pe jos in abatoare pentru 1.400 de euro pe luna. Acum lucreaza in alta parte, imi zice, si in timpul liber canta... Are voce frumoasa, canta muzica populara la petreceri dar are si o formatie de muzica rock.... Ajungem la destinatie. Sunt campulungean, dar aici nu am ajuns niciodata, marturiseste soferul, inainte sa isi ia la revedere... Ne revedem sambata, cand vine sa ma ia de acasa :)

Niciun comentariu: