miercuri, 28 noiembrie 2012

rasa misterioasa?


RASA MISTERIOASĂ care va salva omenirea de la APOCALIPSĂ. CIVILIZAȚIA lor a fost tot timpul pe TERRA, într-un loc UIMITOR

Una dintre cele mai controversate teorii privind sfârșitul lumii face referi la o rasă superioară, ce ar trăi în centrul Pământul, și care ar reprezenta salvarea omenirii din calea apocalipsei.
Centrul Pământului este o sferă goală sau găzduieşte o rasă de oameni super inteligenţi? Este una dintre întrebările care au fascinat şi fascinează lumea, şi care stă la baza unora dintre cele mai interesante teorii ale conspiraţiei.
Timp de secole, oamenii au crezut că Pământul este gol în centru, că miezul Terrei nu este o manta supraîncălzită care se roteşte în jurul unui nucleu de fier solid, ci o sferă goală, protejată de o crustă.
În teoria care a gravitat în jurul acestei idei, important nu era cât de subţire era această crustă care acoperea sfera din centrul Pământului, ci ce se afla înăuntrul acesteia.
În 1692, Edmond Halley (de la numele căruia vine denumirea cometei Halley), a susţinut teoria potrivit căreia Pământul este un înveliş, gros de 805 kilometri, cu inele concentrice în interior. În centrul acestor inele ar exista un nucleu solid şi între inele ar fi atmosfere diferite de gaze fluorescente. Când aceste gaze ieşeau la suprafaţă, pe la Poli, atunci se formau Aurora Borealis şi Australis.
Hitler i-a căutat
Teoriile despre ce s-ar afla în centrul Pământului au continuat şi în secolul XX. De exemplu, Adolf Hitler ar fi trimis o misiune la Polul Sud ca să găsească intrarea către centrul Pământului, fuhrerul fiind convins că acolo era locul prin care putea pătrunde în măruntaiele Terrei.
Mai mult decât atât, Hitler ar fi fost convins că în subteran există o rasă super-inteligentă de oameni care aveau o înălţime de 3,65 metri. Liderul german ar fi intenţionat să îi convingă pe aceşti super-oameni să vină la suprafaţă şi să lupte pentru trupele Germaniei naziste sau, cel puţin, să le dea naziştilor tehnica de luptă a viitorului.
După cum cum subliniază unii dintre comentatorii şi analiştii subiectului, dacă Hitler a trimis sau nu această misiune la Polul Sud este parte din teorie, dar daca a făcut aceasta, cu siguranţă oamenii care au participat la ea nu s-au mai întors niciodată. Aceasta pentru că fie au fost ucişi de super-rasa din centrul Pământului sau, mai simplu, de condiţiile dure din Antarctica.
La 2300 de mile dincolo de Polul Nord ar exista o intrare către centrul Terrei. Aici, conform spuselor amiralului Richard E. Byrd, primul om care a zburat deasupra Polului Nord (în mai 1926 devine primul om care a zburat deasupra Polului Nord, iar în noiembrie 1929, primul om care a zburat deasupra Polului Sud) ar locui o civilizaţie umană mult mai evoluată.
Cei care populau Pământul s-ar fi mutat în subteran acum 100.000 de ani. Un război care ar fi avut loc atunci ar distrus suprafaţa Terrei. Virgil Armstrong, fost agent CIA, descrie fascinantul univers de sub noi: oameni nemuritori, atmosferă controlată, deplasări cu viteze de 3.000 de mile pe oră, atlanţi şi lemurieni, farfurii zburătoare pentru survolarea pământenilor.
Secret de serviciu
Într-un interviu pe care l-a acordat în 1947, Byrd declara că la 2300 de mile dincolo de Polul Nord a întâlnit o zonă cu climă foarte caldă, cu vegetaţie, cu munţi, lacuri şi râuri. Byrd, un explorator celebru, mai presus de orice bănuială, şi-a notat foarte precis în jurnal despre ceea ce a întîlnit în această zonă. “Oamenii care locuiesc aici comunică prin telepatie.
De fapt, ei nu trăiesc la suprafaţă. Sub pământ, la câteva mile adâncime, există un oraş foarte mare, cu milioane de locuitori, care se numeşte Agartha", scria Byrd in jurnalul său secret. Un fost agent Aceste file din jurnalul exploratorului au fost date publicităţii chiar de fostul agent CIA, Virgil Armstrong. Armstrong susţine că Byrd a locuit în Agartha vreme de aproape o lună şi ca "civilizaţia subterană este net superioară nouă".
Fostul agent CIA a adăugat că imediat după descoperirea jurnalului lui Byrd, filele referitoare la Agartha au fost declarate secret de serviciu şi s-a dispus ca în zona intrării în oraşul subteran să fie amplasate baze militare americane care să nu lase sub nici o formă intruşii să pătrundă. Amiralul Byrd subliniază de mai multe ori în jurnalul secret, că în oraşele subterane locuiesc "oameni cu trăsături delicate, iar ei cunosc secretul nemuririi trupului.
Demni de a fi salvaţi?
Armstrong a mai dezvăluit că farfuriile zburătoare care apar pe cerul planetei sunt mijloace de transport ale locuitorilor lumii subterane, iar o parte din tehnologia de fabricare a lor a fost dezvăluită Pentagonului, “avionul invizibil fiind o urmare a acestor cunoştinţe avansate". În afara celor dezvăluite de agentul CIA, există multe alte mărturii, consemnate în dosare secrete.
Astfel, conform unora dintre teorii salvarea omenirii de la Apocalipsă va veni de sub Pământ. Dar, după cum subliniază Virgil Armstrong, "numai dacă civilizaţia subterană net superioară nouă ne va considera demni de a fi salvaţi!"…
CITIȚI ȘI CELE MAI VIZUALIZATE ARTICOLE DE PE EVZ.RO:

EVZ.ro 

Niciun comentariu: