sâmbătă, 3 martie 2012

MRU nu a schimbat nimic

La şedinţa comună a guvernelor din România şi Moldova, din Iaşi
Protestatarii l-au huiduit pe premier: Băsescu nu rezişti nici cu mii de securişti!
 

Protestatarii l-au huiduit pe premier: Băsescu nu rezişti nici cu mii de securişti!
Sâmbătă, la Iaşi, este programată o şedinţă comună a Guvernelor României şi Republicii Moldova, care se va desfăşura la Universitatea Alexandru Ioan Cuza.
Mihai Răzvan Ungureanu şi omologul său moldovean, Vlad Filat, au fost primiţi cu onoruri militare la Iaşi.
Membrii celor două executive vor discuta în şedinţa comună probleme privind sectorul energetic, transporturile, securitatea socială şi educaţia, iar la finalul reuniunii vor fi semnate mai multe documente bilaterale de către membrii celor două guverne.
Sâmbătă dimineaţă, pe trotuarul din faţa Universităţii "Alexandru Ioan Cuza", au fost montate garduri metalie pentru a delijmita zona, ca trecătorii să nu aibă acces.
Update: Aproximativ o sută de persoane adunate în faţa Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi au scandat "Jos Băsescu!", " Ţi-au adus spionul să-ţi apere tronul!", "Jos mafia din Iaşi", "Caracatiţa lui Nichita!", "Băsescu nu rezişti nici cu mii de securişti", după ceremonia oficială de primire a membrilor Guvernelor român şi moldovean.
De asemenea, membrii "Noua Dreaptă" aflaţi în mulţime au scandat " Basarabia este România", "Jos hotarul de la Prut", "Basarabia pământ românesc".
Accesări: 272

Niciun comentariu: