joi, 5 ianuarie 2012

timpul dispare

Adevarul: Cercetătorii americani au realizat, chiar dacă doar în faza de proiect, primul material invizibil şi nedetectabil în timp. Practic, „costumul" ascunde prezenţa temporală a unei persoane pentru o durată de 40 picosecunde (o picosecundă = 10 la puterea -12 dintr-o secundă).
Cu ajutorul unei raze de lumină care era accelerată sau încetinită, oamenii de ştiinţă de la Universitatea Rochester (Statele Unite) au demonstrat aplicabilitatea noii descoperiri. Practic, în momentul când au încercat să citească datele temporale, ele nu existau pentru scurta durată de timp în care „mantaua temporală" a funcţionat.

Pe Aceeaşi Temă

Cei doi lideri ai cercetării sunt încrezători de viitorul acestei tehnologii, care ar putea să fie folosită pentru comunicaţii securizate. „Deoarece mantalele spaţiale şi temporale lucrează în aceleaşi dimensiuni - spaţiu şi timp - nu vedem nici un motiv fundamental pentru care acestea nu ar putea fi combinate sau stinse şi aprinse", au declarat Robert Boyd şi Zhimin Shi pentru revista "Nature".
Aproape imposibil de pus în practică
Practic, orice s-ar putea întâmpla în scurta durată de timp în care materialul este lipsit de temporalitate. Nu poate fi vorba de o haină, ci de un înveliş care funcţionează prin compresarea luminii care trece prin interiorul unui cablu de fibră optică. Cu ajutorul unei lentile, valurile de lumină se divizează, iar o microlentilă într-o altă parte a cablului ajută lumină să revină la starea iniţială.
Practic, între momentul iniţial şi lentila care pune lumina „la loc" s-ar putea crea un spaţiu şi un timp care să nu există, care să nu fie detectabil.
În teorie, noua descoperire ar putea fi extinsă la scară mai mare. Astfel, între două lentile comunicaţiile ar fi perfect securizate. Cu toate acestea, cercetătorii de la Rochester nu sunt încrezători că s-ar putea crea un „vid" temporal mai mare de 0,00012 secunde. 

Niciun comentariu: