luni, 7 noiembrie 2011

Cum mi-am negociat calatoria cu liftul

Vin acasa, abia imi deplasez fizicul... de cum intru pe usa blocului ma saluta noul bec, cu senzor. Il depasesc si se stinge. Dau coltul spre lift, pe urmele unui discret miros de vopsea. In fata liftului e Rembrandt, intr-o salopeta albastra, cu o pensula de marimea unui iPhone  in mana dreapta personala. Dau, civilizat, buna ziua. el murmura ceva, semn ca e concentrat. Usa liftului e deschisa larg, ca granita Romaniei spre zona Schengen. In lift, in genunchi, pe niste ziare, nu pe covorasul de rugaciuni, e insusi Picasso, in exercitiul functiunii. Da cu vopsea gri-sobolan pe marginea metalica de la baza cabinei liftului. Rembrandt e responsabil cu pictatul usii. O secunda de asteptare si, nemernicul de mine, intreb, cu voce tare: Pot să... si fac un gest spre lift. Van Rjin Rembrandt imi raspunde printre dinti: ”Nu se poate acum ca vopsim”. Si se uita sugestiv spre scari. Eu, civilizat, il informez ca stau la 9... Informatia este analizata de Rembrandt, care ii traduce lui Picasso: Domnul sta la 9 si vrea sa urce cu liftul. Picasso, fara sa se deranjeze din pozitia de rugaciune, arunca o Guernica peste umar: Sa urce pe scari, nu se poate acum. Sau sa mai astepte pana terminam. Calm, arunc ultimul atuu: Nu pot sa urc pe scari, vin de la spital si... Stiu ca semnele de suspensie au intotdeauna efect... Si ma uit la ei ca Hanibal la zidurile Romei... Picasso, sensibilizat, mai da o tusa pe tabla ruginita de la atata pisat de caini si aurolaci, se ridica in pozitia bipeda cu viteza lui Ronaldo din meciul de retragere cu Romania, si imi lasa loc in lift, nu inainte de a ma avertiza sa nu-i distrug opera de arta. Liftul scrasneste sub greutatea mea, inchid usile, apas butonul de inox si ii privesc pe cei doi maestri disparand... Am reusit, sunt in fata usii apartamentului si ma simt ca Buzz Aldrin pe Luna...

Niciun comentariu: