Băsescu în rolul lui Buddha şi albinuţa Boc, interzişi la Timişoara / FOTO: pressalert.ro
Imaginea 1/2
Tabloul realizat de Victor Gingiu a fost acceptat iniţial printre lucrările din expoziţia intitulată “Albina – simbol al hărniciei, eficienţei şi economisirii”, dar, joi, la vernisaj nu s-a regăsit printre cele prezentate publicului . “Am rămas surprins să văd că lucrarea mea nu era. Am întrebat dacă a fost respinsă ulterior acceptării, dar mi s-a spus că nu. Într-un final, tabloul l-am găsit la sediul Uniunii Artiştilor Plastici şi l-am recuperat. Mi s-a spus că a cerut cineva de la consiliul judeţean să fie scoasă lucrarea din expoziţie. Este un fotomontaj cu tentă umoristică şi am fost inspirat chiar de titlul expoziţiei. Eu sunt apolitic, dar am vrut să fac un pic de glumă”, a declarat Gingiu pentru PressAlert.
Consiliul Judeţean Timiş este condus de "baronul" PDL Constantin Ostaficiuc.