luni, 2 mai 2011

O zi fara Osama

Am avut o zi grea, pe bune... Pai sa va zic: imi da telefon Obama ieri pe la 1 noaptea ca sa ma duc repede la Baneasa ca ma asteapta un B52 pentru o misiune urgenta. Era sa-i zic: ”bai, baiatule, abia am pus cornul in perna de juma de ora, ce crezi ca sunt, Arnold?”. In fine, am zis ca de data asta il servesc, ca e 2 mai... Ajung la Baneasa cu un taxi Pelicanul, cu un tataie care mi-a destainuit cum se distra el de 1 mai in anii 50 cu fetele de la scoala de ofiteri din Frunze. Interesant, nu stiam de ”Leapsa pe ouate” cu mine antipersonal... La Baneasa ma astepta Gitenstein, ambasadorul american, pe un scaun, fumand palmat un trabuc. ”Hai, mai omule”, imi zice el in engleza, ”ca pierzi avionul”. Ma uit la el ca Tyson la Holyfield si il depasesc razant, atingandu-l ca din intamplare cu cotul in stomac, gest care-i provoaca lui Gitenstein un ”augh” urmat de un rotocol de fum scapat dintre buze. Sar pe scara lu B52 si ma asez in bratele unei blonde. ”Haideti, domnu Emil, va arde de gluma”, zice Suzy de la CIA, departamentul ”Zboruri de noapte”. ”Aoleu, Suzy, sa nu te recunosc”, ii zic, in timp ce ma uit la pasaportul pe care il insfacasem in mers de la Gitenstein. ”Iar ma cheama John Smith, n-au deloc imaginatie astia”, murmur in gand. ”Domnu Emil, dar ce nume vroiati?”, ma intreaba Suzy, privindu-ma adanc. ”Hă?”, ii raspund inteligent si ma fac ca nu inteleg.
Zborul pana la Portavionul ”Medgidia”, fost USS Ronald Reagan, din largul coastelor pakistaneze, a fost plictisitor, noroc ca aveau Antena 3 si m-am uitat la Mircea Badea in reluare de 2 ori, in timp ce cercetam schita misiunii. ”Domnu Emil, in 5 minute va parasutam”, imi susura Suzy la ureche. Ma uit la ceas: tot ora 1. Bine... Imi trag fermoarul la combinezon, imi pun parasuta in spate, o dau jos pe Suzy si pun din nou parasuta, ii fac semn lui Ahmed, pilotul, cu degetul mijlociu in sus, ala deschide usa si sar. Peste 2 minute eram pe puntea USS Medgidia. ”Sa traiti, sefu”, latra unul la mine. ”Sunt Vasile Agradinaritei, compania a 7-a”... ”Bine, mai, lasa glumele, unde e elicopterul?”. Vasile ma indruma sub punte, unde erau aliniate vreo 15 elicoptere. Si vreo 200 de baieti in negru. De mine se apropie un tataie. Era soferul de texi. ”Emile, tata, fii atent acilea... Avem informatii foarte precise de la un detinut de la Guantanamo, a facut marturisiti complete dupa ce i-am smuls a treia pereche de c...e...”. Ma uit la el incruntat. ”Ei, prima i-am smuls-o dupa ce i-am smuls unghiile, dintii, si i-am dizolvat o ureche in acid, dar s-a tinut tare al naibii, nu a scos o vorba, si a trebuit sa i le mai implantam de doua ori, noroc cu un chirurg evreu specializat in refacerea himenului”. ”Aha, si?”, zic, mai mult ca sa-mi scot din cap imaginile cu turnatorul. ”L-am gasit pe Osama ben Laden, intr-un viloi din nordul Pakistanului”. Imi suna telefonul. Nu e nevasta-mea, e Obama. (Si i-am zis de atatea ori sa nu ma mai sune cand sunt pe roaming, ca ma costa...). ”Ăăăă, hello, Emil”. ”Da, ma, iti aduc si o carpeta cand ma intorc. Altceva?”. Zice ca i-a dat si bip lui Basescu acu o juma de ora, sa-l bage la idei, sa nu mai doarma ala toata noaptea. Ne radem, a invatat glume de Obor, derbedeul asta.
In fine, ma urc in elicopter, alaturi de vreo 15 baieti in negru. Vasile e pilot, s-a specializat pe zboruri la joasa inaltime inca de pe vremea in care lucra in agricultura, la Beius, si dadea cu pesticide aproape de granita, ca sa nu-l prinda ungurii. Pana a aterizat pe Podul Elisabeta, din Budapesta, cu avionul plin de mileuri, o naveta de bere Grivita si doua cartuse de Carpati de Sfantu Gheorghe. Iar zbor, incerc sa atipesc, dar nu pot de aia de langa mine, care se uitau pe iPhone la o partida de sah. Gata, am ajuns, imi dau seama dupa cum a sarit elicea elicopterului, spulberata de o grenada.
Sar din mers, ca din tramvaiul 34 in statie la Perla, si ma lipesc de un zid. Ma uit pe GPS, si imi dau seama ca e zidul de la vila lui Ben Laden. De fapt scris si cu spray pe el, ”fuck you america”, nu era greu de dedus... Imi ambreiez aparatul de zbor individual - ala de il roda Michael Jackson prin concerte - si sar zidul. Americanii mei se bateau cu niste pakistanezi, sau afgani, nu-mi dadeam seama, intr-o partida spontana de paintball. Ajung la usa vilei, bat, nimic. Sun la sonerie, iar cand se termina melodia ”Born in the USA”, usa imi e deschisa de Suzy, costumata in dansatoare din buric. Intru, si ce sa vezi? Osama se uita la CNN la stirile care anuntau ca e mort. ”Hai, Emile, tata, ca ma asteapta nepota-miu in Biroul Oval, sa-i duc certificatul. L-am rascumparat din Indonezia de la un...”. ”Auzi, dar cu elicopterul ce ati avut, ma?, il intrerup nervos. Stii cat costa acum un Black Hawk?”. ”Stai, mai, ca era un baiat din Groznîi, venit de doua zile, si nu stia ca aterizati. L-am impuscat in cap, uita-l acolo”, zice Osama. ”Zicea ca i-ar fi placut sa nu fie ingropat, sa-i fie aruncat trupul in mare. Crezi ca...?” Oftez, am oroare de cadavre, dar ce sa fac? ”Vasileeeeee, ia-l p-asta si arunca-l in Atlantic cand te intorci la baza”. Il apuc pe Osama de perfuzii si ne urcam intr-un Humvee negru cu numere de Teleorman. ”Pe unde o luam?”, intreb, precaut. ”Prin Texas. Sa-i las lui George niste pastile”. Oftez. Iar ajung acasa tarziu. Noroc ca sunt in preaviz dincolo si lucrez doar 4 ore. Demarez in tromba, spre aeroport. Urcam intr-un F16 si plecam spre America. Deasupra Hawaiului imi aduc aminte de Obama. Ah, am uitat sa-i iau carpeta... Imi dreg vocea si ma uit la Osama: ”Stii sa crosetezi?”

PS Mai incolo o sa va povestesc si cum a fost la nunta secolului... Abia am scapat de Pippa...

Niciun comentariu: