marți, 26 aprilie 2011

Cernobîlul meu...




De catastrofa de la Cernobil am aflat pentru prima data de la Radio Vocea Americii si de la Televiziunea Bulgara, dar nu stiu la cat timp dupa 26 aprilie 1986, daca in aceeasi zi sau a doua zi. Cert e ca bulgarii dadeau la TV harta Europei cu norul radioactiv si imagini cu reactorul distrus, iar la noi, in cele 2 ore de program nu s-a dat nimic... Oricum, bucurestenii erau alarmati de la radio si de la bulgari, era o panica retinuta, ca si cum toati se asteptau la ceva dramatic dar nimeni nu putea spune ce va fi dupa (aceeasi atmiosfera aveam s-o resimt in decembrie 1989). Am mers la liceu, iar acolo nimeni nu vorbea decat de Cernobil, dar atat. Ieseam dupa-amiaza la un tenis cu piciorul in parcul Obor cu vecinul meu, Paul, nu ni se parea nimic deosebit in aer, chiar daca bulgarii spuneau ca nu e bine sa iesi afara si sa stai mult in aer liber... Abia dupa vreo doua zile de tenis cu piciorul am inceput sa simt ca ma ustura narile. Si iata ca s-a decis si PCR sa ii anunte pe fauritorii epocii de aur ca e cam nasol. Imi amintesc ca la TV a aparut, la Telejurnal, George Marinescu, cu o mina grava. Hait, au aflat si ei, zic. A doua zi ne-au dat pastile cu iod, niste pilule de marimea celor de agocalmin, cu un K misterios inscriptionat pe ele. Si cam asta a fost. Prin ce pericol am trecut aveam sa aflu mai incolo, peste cativa ani...

Niciun comentariu: