marți, 28 septembrie 2010

Coincidente stranii intre Bucuresti si Paris...

Coincidenta: Stanga franceza cere demisia presedintelui Camerei, din cauza legii pensiilor


Adoptarea Legii pensiilor a declansat un scandal politic si la Paris, nu numai la Bucuresti. Interesant este faptul ca evenimentele politice de la Paris si Bucuresti sunt foarte asemanatoare.

Legea Pensiilor a fost adoptata in Camera Deputatilor de la Paris miercuri, 15 septembrie, in aceeasi zi ca la Bucuresti. Si in Franta, noua lege, care prevede cresterea varstei de pensionare de la 60 la 62 de ani este foarte controversata, fiind contestata de Opozitia de stanga si de sindicate. Cu toate acestea, legea a fost adoptata in Camera Deputatilor cu 329 de voturi pentru si 233 impotriva, dar dupa o serie de proteste ale deputatilor socialisti. La Bucuresti, legea pensiilor a fost adoptata dupa ce presedintele Camerei, Roberta Anastase, a ”numarat” 160 de voturi pentru, desi in sala, potrivit probelor video, nu erau mai mult de 80 de deputati, situatie in care legea nu putea trece.

Liderul parlamentar al socialistilor francezi a acuzat partidul de guvernamant, Uniunea pentru Miscare Populara, ca ii protejeaza pe cei bogati prin aceasta lege si l-a numit ”mincinos” pe ministrul Muncii. Stanga franceza a cerut demisia presedintelui Camerei, Bernard Accoyer, pentru modul in care a condus sedinta in urma careia a fost adoptata Legea pensiilor. Si la Bucuresti, Opozitia de stanga cere demisia presedintelui Camerei Deputatilor tot pentru modul in care a fost adoptata legea pensiilor. 

Niciun comentariu: