duminică, 6 iunie 2010

Un pic de Pamplona

Cine ajunge acum in Pamplona are impresia ca a nimerit intr-un oras de provincie, un fel de Baia Mare al Spaniei, unde nu se intampla cine stie ce lucruri si domina o plictiseala generala. Gresit. Pamplona e un oras viu, chiar si fara nebunia sarbatorii de San Fermin. Hemingway a facut orasul celebru prin descrierea acestui festival, dar daca ar fi fost doar pentru cele 2 saptamani de fugareala cu taurii, turismul ar fi ramas o afacere elenudreasca.

Integrare in absolut

La nici 24 de ore de la debarcarea mea in Pamplona, am constatat ca ma confund cu localnicii. De doua ori am fost abordat de persoane cu cate o harta in maini, cu celebra fraza: ”du iu spic ingliș?”. Am spus ”Yes”, dar am stins repede jăraticul de fericire aprins in ochii ratacitilor cu o rafala scurta, ca de Uzi: but I am just a tourist. Si drept dovada le aratam propria harta, tinuta la indemana.
Poate ca nu mi-am dorit agitatie din primele ore. Vineri seara a insemnat o plimbare scurta pe strazile 99% curate, admirand pajistile verzi 99% curate si dansul stropilor din cele cateva fantani arteziene aproape identice arhitectural, fara sclifose si incovoieri sofisticate asa cum se considera a fi kitsch la moda prin romania... Ca e o amorteala domoala am sisizat inca de la sosirea in oras, cand am asteptat vreo 20 de minute in statia de taxiuri sa apara un salvator. Asteptarea s-a incheiat cu urcarea intr-un autobuz. ”Nu am gasit un taxi in centrul orasului si am fost obligat sa merg cu autobuzul si vreo 300 de metri pe jos”, i-am marturisit receptionerei care se facea ca nu vede cum imi curge transpiratia pe fata ca ploaia pe geamul lateral al unei masini in plina viteza...Receptionera nu se mira, de dincolo de ochelari. Peste vreo 30 de minute ne explica cu rabdare, cu harta in fata, cam unde putem sa mancam ceva bun, nu departe de hotel. Localurile indicate erau cam asa: primul gol complet, daca nu punem la socoteala o chelnerita si o barmanita, al doilea avea doi clienti in plus fata de primul, dar nu am rezonat la meniu. Asa ca am nimerit intr-o pizzerie spaniola, unde eu vorbeam engleza cu mici adaugiri spaniolo-italienesti (am ajuns sa fac un talmes-balmes din spaniola si italiana, totul condimentat cu un pic de franceza...) si mi se raspundea cu o spaniola sâsâită de parcă mă conversam cu un șarpe cu clopoței. Nici o graba, pizza s-a copt pe indelete vreo 30 de minute, timp in care am dat pe gât o cerveza espaniola, San Miguel, si am inceput-o pe a doua. Tot acum am inteles si ce inseamna pretul unui produs in societatea capitalista: nu si-a oprit deloc bacsisul pe care il calculasem eu la 10%. Asa ca m-am trezit cu un buzunar plin de euro si subdiviziuni, o umflatura care ar fi dat alte idei unora.


Mic dejun la hotel, cel mai bun din ultimii 100 de ani. Apoi autobuz si un pic de Baluarte, centru de congrese, care m-a impresionat prin sobrietatea arhitecturala si forta pe care o emana. O cladire care pare ferecata in granit, beton, lemn si sticla de catre un arhitect constipat, marcat de gresia si faianta din fata ochilor aproape iesiti din orbite. Explicatia pentru sobrietatea exagerata a cladirii am aflat-o cand i-am dat ocol si ne-am indreptat spre Citadela, vechea cetate. Zidurile cetatii erau parca imaginea in oglinda, mai mica, insa, a cladirii Congreselor. Asa am inteles ce inseamna respectul arhitectonic, fapt intalnit la tot pasul in Pamplona. Am vazut cladiri vizibil noi incadrate intr-un rand de cladiri vizibil vechi intr-un mod in care sa nu-ti agreseze ochiul si bunul simt. Nu tu termopane aiurea, nu tu pereti de sticla cu forme luate de prin Neckerman, nimic din toate acestea. Pamplona inseamna ordine si bun simt, arhitectonic vorbind. Rabdare si intelegere la tot pasul, oamenii merg linistiti pe strada, stau linistiti in statii si autobuze, un sofer de Q7 a franat lent cu vreo zece metri inaintea trecerii de pietoni ca sa ne lase sa trecem si m-a privit ciudat, mi se parea ca e atent, nu arogant sau dispretuitor. Chiar, Q7 poate fi condus si de oameni atenti? Voi continua maine.
PS Mic, pe placa de la intrarea intr-un hotel am vazut scris Hemingway way. Nici macar cultul personalitatii nu e aici...

Niciun comentariu: