marți, 19 august 2008

NATO se rasteste cu voce tremuranda la Rusia

NATO se rasteste cu voce tremuranda la Rusia
20-08-2008
Alianta Nord-Atlantica a dat, ieri, un mesaj unitar Rusiei, prin ministrii de externe ai celor 26 de state NATO. Inaintea reuniunii ministrilor de externe de la Bruxelles, Alianta era divizata in privinta modului in care se va da o replica Rusiei pentru interventia militara din Georgia. Desi Statele Unite au insistat in ultimele zile pentru aplicarea unor masuri drastice Moscovei, mai multe state din vestul Europei (Germania, Franta, Italia, Belgia) nu au dorit sa-si strice relatiile cu Rusia, in conditiile in care unele depind in mare parte de combustibilii veniti de la rusi.

La incheierea reuniunii de la Bruxelles, s-a dat publicitatii un comunicat in care sunt folosite aceleasi cuvinte si expresii derulate in ultimele zile. “Consiliul Nord-Atlantic si-a exprimat profunda ingrijorare fata de evolutia situatiei din Georgia si a discutat implicatiile sale extinse pentru securitatea si stabilitatea euro-atlantica”, se arata in comunicatul dat publicitatii dupa sedinta de la sediul NATO. In replica, presedintele rus, Dimitri Medvedev, a declarat la Vladivostok ca Armata Rosie si-a revenit dupa socul suferit dupa dezintegrarea Uniunii Sovietice.

Rusia, somata sa se retraga in Osetia
Intr-o declaratie de presa, sustinuta la sfarsitul sedintei ministrilor de externe ai NATO, secretarul general al Aliantei, Jaap de Hoop Scheffer, a declarat ca Rusia va trebui sa se retraga de pe pozitiile ocupate inaintea inceperii crizei din Georgia, adica pe 7 august. Prin urmare, in timp ce NATO cere Rusiei sa isi retraga trupele inapoi in Osetia – unde se aflau unitati ruse de mentinere a pacii –, ministrii de externe din Germania si Franta cereau Moscovei sa se retraga macar din centrul Georgiei si spuneau ca rusii pot patrula cativa kilometri pe teritoriul georgian. “O solutie pasnica si durabila pentru conflictul din Georgia trebuie sa se bazeze pe respectul integral al principiilor independentei si suveranitatii Georgiei si al integritatii teritoriale recunoscuta de legislatia internationala si de rezolutiile Consiliului de Securitate al ONU”, se arata in mesajul comun al ministrilor NATO.
Oficialii Aliantei au precizat ca se va acorda asistenta umanitara refugiatilor din Georgia.
“Actiunile militare trebuie sa inceteze imediat si fortele militare trebuie sa se intoarca la pozitiile detinute anterior izbucnirii ostilitatilor. O discutie la nivel international trebuie sa inceapa pentru modalitatile de mentinere a securitatii si stabilitatii in Abhazia si Osetia de Sud”, se arata in declaratia NATO. Scheffer a mai precizat ca s-a decis formarea unui Consiliu Georgia-NATO prin care se va superviza procesul de aderare a acestei tari la Alianta. “Conflictul dintre Georgia si Rusia a compromis stabilitatea regionala si securitatea. Deplangem profund folosirea fortei in conflictul dintre Rusia si Georgia. Reiteram ca nu exista solutie militara pentru rezolvarea conflictelor nerezolvate”, mai spune NATO. Pe langa faptul ca a cerut Rusiei sa-si retraga trupele din Georgia, Alianta avertizeaza Moscova ca lucrurile nu mai pot continua ca pana acum. “Cerem Moscovei sa demonstreze – prin fapte si vorbe – ca este dispusa sa se angajeze pentru indeplinirea principiilor agreate pe baza relatiilor noastre”, spune Alianta, care subliniaza ca nu va fi suspendat Consiliul Rusia-NATO. Se mai reafirma decizia de a pastra angajamentele facute fata de Georgia la summitul de la Bucuresti, din aprilie, pentru includerea Georgiei in NATO.

România isi exprima preocuparea
Prezent la reuniunea de la Bruxelles, ministrul roman de externe Lazar Comanescu “a exprimat preocuparea deosebita a Romaniei fata de recentele evolutii din Georgia si de conflictul care a izbucnit intre Rusia si Georgia”, se arata intr-un comunicat MAE. “Escaladarea conflictului din Georgia a demonstrat, fara echivoc, pericolul reprezentat de conflictele inghetate din regiunile Marii Negre si Caucazului. Romania considera ca in acest moment sunt prioritare respectarea deplina si cu buna credinta a acordului de incetare a focului, accesul populatiei georgiene afectate la asistenta umanitara si crearea conditiilor pentru asigurarea pacii, cu respectarea deplina a independentei, suveranitatii si integritatii teritoriale ale Georgiei”, precizeaza ministrul de externe. Ministrul britanic de externe, David Miliband, a declarat ca aliatii au convenit ca Rusia a incalcat legea internationala prin incursiunea sa militara in Georgia. Inaintea reuniunii NATO de la Bruxelles, seful diplomatiei germane, Frank-Walter Steinmeier, a cerut ieri Rusiei sa se retraga “cel putin din centrul Georgiei”, informeaza Agentia France Presse, citata de Mediafax. “Cerem Rusiei sa isi retraga trupele cel putin din centrul Georgiei pentru a face posibile discutii pe tema unui acord de incetare a focului de durata”, a declarat Steinmeier. Ministrul nu a precizat daca “centrul” Georgiei este constituit de teritoriul georgian, in afara de regiunile separatiste Abhazia si Osetia de Sud.

Medvedev: Armata Rosie si-a revenit
Prezent la o baza militara din Osetia de Nord, presedintele rus Dimitri Medvedev a declarat ca Armata Rusiei si-a revenit din criza postsovietica si este gata pentru orice operatiune de mentinere a pacii. Medvedev a avertizat Georgia ca va fi pedepsita pentru actiunile ei din acest teritioriu.

Legea internationala nu se aplica Serbiei
Potrivit unor analisti politici, legea internationala se aplica doar cand aceasta sintagma convine Statelor Unite, in rest aceasta fiind incalcata cu seninatate. Altfel cum ar putea justifica SUA invadarea Grenadei sau Nicaraguei, a statului Panama, atacarea Serbiei in 1999 si invadarea Irakului, in 2003? Toate aceste actiuni au fost luate prin sfidarea legii internationale si a Consiliului de Securitate ONU. In schimb, cand o alta tara, ca se numeste ea intamplator Rusia, intervine pentru a-si proteja cetatenii dintr-un stat vecin, aceasta este agresiune si incalcarea suveranitatii statului. Bush spunea recent ca “Georgia este o natiune suverana si integritatea sa teritoriala trebuie respectata”. Dar Bush uita sa mentioneze ca SUA au calcat in picioare integritatea teritoriala a Serbiei si au ignorat rezolutia 1244 a Consiliului de Securitate ONU prin recunoasterea independentei provinciei Kosovo pe criterii etnice. Sa nu mai spunem ca si Irak era o natiune suverana in martie 2003, cand a fost invadata pentru a distruge armele de distrugere in masa. Arme care nu au fost gasite nici pana in ziua de azi.
“Mentinerea integritatii teritoriale a Georgiei nu va fi posibila fara mentinerea integritatii teritoriale a Serbiei cu tot cu provincia Kosovo si Metodia”, a declarat recent ambasadorul Rusiei la NATO, Dimitri Rogozin. “Este inacceptabil sa recunosti independenta Kosovo si, in acelasi timp, sa tot spui ca integritatea teritoriala a Georgiei trebuie respectata cand vine vorba de Osetia de Sud si Abhazia”, a precizat Rogozin.
Emil Neacsu

Niciun comentariu: