joi, 14 august 2008

Arhiva Gardianul...

Casa Alba: Al-Qaida incearca detronarea familiei regale saudite
Romanca Mihaela Abou Zahr, ranita in atentatul de la Riad
11-11-2003
Mihaela Abou Zahr este casatorita cu un om de afaceri libanez, ambii fiind rezidenti in Arabia Saudita. Femeia a suferit rani usoare in cursul triplului atentat de duminica si a fost descoperita de ambasadorul Romaniei in Arabia Saudita, Dan Mihai Barliba. Intervievat de cotidianul "Gardianul" in legatura cu starea de spirit din randul comunitatii romanesti din Arabia Saudita, Dan Mihai Barliba a declarat in exclusivitate pentru ziarul nostru: "Vreau sa va spun, in primul rand, ca starea de spirit in randul romanilor de aici este buna. De altfel, in ultima vreme, si romanii, ca si ceilalti cetateni straini, au fost avertizati cu privire la posibilitatea aparitiei unor atacuri teroriste. Li s-a spus sa evite locurile aglomerate, sa respecte obiceiurile oamenilor din aceasta tara, sa evite contactele cu anumite zone mai sensibile din Riad.

Atentatul a avut loc aproape de cartierul diplomatilor, dar foarte departe de Ambasada Romaniei, care se afla chiar in centrul Capitalei. Inca din noaptea atentatului, impreuna cu personalul din ambasada am contactat familiile celor aproximativ 150 de persoane aflate la Riad, precum si spitalele si cabinetele de urgenta. In cursul diminetii, am continuat cautarea si am ajuns la Specializated Medical Centre. Am fost, personal, la camera de garda a acestui prestigios spital, unul dintre cele mai importante din Arabia Saudita, si am descoperit-o in registrul de evidenta a pacientilor pe Mihaela Abou Zahr. La rubrica "diagnostic" se specifica faptul ca romanca prezenta zgarieturi usoare si taieturi pe maini, generate de suflul exploziei. Am cautat-o imediat la telefon si am stabilit ca ne vom vedea zilele viitoare la Ambasada. Mi-a spus ca a trecut printr-un soc groaznic si ca este bucuroasa ca nu s-a intamplat nimic cu copilul sau".
"Suntem la dispozitia romanilor"

Intrebat despre posibilitatea retragerii personalului Ambasadei Romaniei dupa modelul celei americane, ambasadorul Dan Mihai Barliba a spus: "Nu se pune problema unei asemenea actiuni. Personalul Romaniei de aici numara zece oameni. Suntem foarte bine protejati de catre sauditi. Apoi, suntem niste oameni responsabili si, care spun eu, stim sa ne pazim. Ramanem, in continuare, aici, la dispozitia celor trei sute si ceva de romani care muncesc in toata Arabia Saudita".

Mihaela Abou Zahr se afla la ora comiterii atentatului la masa, impreuna cu sotul si cu copilul ei. Sarbatoreau Ramadanul. Suflul exploziei a fost atat de puternic, incat a spulberat ferestrele apartamentului si a scos usa din tatani, izbind-o de peretele opus. Locuinta va necesita, in perioada imediat urmatoare, reparatii consistente. Mihaela Abou Zahr este dintr-un oras din Moldova si s-a maritat cu libanezul Zahr, in urma cu trei ani. Ea a rugat personalul ambasadei sa-i protejeze pe cat posibil imaginea, pentru a nu alarma familia ramasa in Romania.
Un nou front al Al-Qaida

Atentatul sinucigas de sambata, din Riad - capitala Arabiei Saudite, a fost o actiune organizata de gruparea Al-Qaida condusa de Ussama bin Laden, au anuntat autoritatile saudite. Potrivit oficialilor, numarul persoanelor decedate in urma atacului este de 17, dintre care cinci copii. Sapte dintre morti sunt din Liban, patru sunt egipteni, unul sudanez, iar restul erau sauditi.
Armitage: Al-Qaida a atacat

Richard Armitage, adjunctul secretarului de stat american, a sosit la Riad pentru a discuta cu oficialii sauditi despre intarirea cooperarii antiteroriste dintre Statele Unite si Arabia Saudita. La fel ca si liderii de la Riad, Armitage a afirmat ca atacul de sambata poarta amprenta Al-Qaida, fiind asemanator cu atentatul din 12 mai, tot din capitala Arabiei Saudite. "Personal, sunt aproape sigur ca atacul poarta amprenta Al-Qaida", a declarat Armitage la intalnirea cu printul Abdullah, mostenitorul tronului Arabiei Saudite.

"Cand adunam toate informatiile, totul devine foarte clar. Suntem blocati intr-o lupta cu teroristii. Am ucis mai multi teroristi Al-Qaida decat oricare alta tara din lume", a declarat un oficial saudit care a dorit sa-si pastreze anonimatul. "Ei vor sa ne intoarcem in Evul Mediu", a adaugat oficialul, citat de "New York Times".
Emil Neacsu, Diana Protopopescu
(11.11.2003)

Niciun comentariu: