luni, 4 iunie 2007

Despre întrebări tâmpite

Probabil vi s-a întâmplat să puneţi întrebări tâmpite fără să vă daţi seama. Dar cu bună-voie de câte ori aţi făcut asta? (ştiu, e o întrebare tâmpită...) Asist de trei zile la un maraton de întrebări tâmpite, în direct şi în reluare, tema principală fiind eliberarea celor doi patrioţi moldoveni - Ivanţoc şi Petrov Popa. Mă uit la privirea pierdută a prezentatoarei de la Antena 3 şi la faţa senină a cititorului de prompter de la Realitatea. N-au nici o vină, doar că ei sunt gura prin care sună întrebările tâmpite care li se suflă în cască. Nu repet aici întrebările pentru că n-are sens. Ce constat e că nici o întrebare nu a fost personală. Aş fi vrut să aflu dacă Ivanţoc are cu ce trăi mâine, dacă are cu ce să se îmbrace, ce le va spune copiilor săi, aş vrea să ştiu şi daca Petrov Popa are pentru ce să se bucure în libertate, dacă îi este foame, dacă are unde dormi la noapte şi dacă poate dormi... Altfel de întrebări tâmpite...

Niciun comentariu: