sâmbătă, 2 iunie 2007

Cum l-am descoperit pe Borges român


Un Borges român. Aşa este caracterizat de Lefter (nu amicul meu Lefter cu care m-am vazut azi, ci de Ioan Bogdan Lefter. Cu el nu m-am vazut). Un Borges român. Nu un Simionescu argentinian. Suntem mai tentaţi să ne caracterizăm valorile prin prisma unor nume cunoscute din străinătate, chiar dacă unele nume nu sunt chiar celebre, trebuie doar să sune bine. Maradona din Carpaţi, Micuţa Picasso, Borges român. Pe Borges român nu l-am citit. Încă. Dar cum am ajuns la Borges român? Datorită oraşului Balcic. Cum aşa? Simplu. Acum un an m-am decis sa părasesc litoralul strămoşesc şi să migrez cu familia mai la sud, peste hotare, la 60 de kilometri de Vama Veche, în oraşul Balcic din Bulgaria. Am descoperit ca exista un forum de discuţii pe aceasta tema şi am citit cu nesaţ tot ce s-a scris despre Balcic. Numai că aveam să descopăr mult mai mult la faţa locului, ca să folosesc o expresie care ma enervează. Discuţiile pe forum au devenit mai interesante, fiecare dintre "balcicieni" venind cu ceva nou. Am stabilit să transpunem forumul în realitate şi să ne întâlnim. La prima (şi unica, din câte ştiu eu, că n-am mai fost invitat la alta) întâlnire am fost vreo 7 balcicieni mari şi doi mici. Printre cei mari şi balciciana Diana (servus, Diana!). Boon, la câteva luni de la această întrevedere primesc un mail de la Diana, în care eram invitat să votez pe site-ul ziarului Cotidianul unul dintre cei cinci scriitori care ar merita să fie propuşi pentru premiul Nobel în Literatura. Dau click pe link şi îmi apar cei cinci - Mircea Cărtărescu, Norman Manea, Andrei Codrescu, Mircea Ivanescu si ultimul pe lista Mircea Horia Simionescu. Am judecat logic, zic eu, şi l-am votat pe Norman Manea pentru că... şi aici ar fi mai multe argumente pe care nu are sens să le enumăr acum. Mai mult, i-am dat reply concetăţenei estivale din Balcic şi am mărturisit gestul. Mare greşeală... Diana, ca adevărata zeiţă a vânătorii, m-a răpus cu săgeţile din vorbe. "Băi frate, faci mişto de mine (...) sau nu ştii cum îl cheamă pe tata?". Bingo - am înghiţit în sec în gândul meu, în care elefanţii zdupăiau prin magazine de porţelan. Îl cheamă Simionescu.
Să vă mai spun că în noaptea asta am început să mai citesc o carte, în format electronic? (e o veche meteahnă din copilărie, nu pot să citesc o singura carte deodată. Ori două-trei, ori niciuna... Acum citesc trei în acelaşi timp, graţie Dianei).
Hai că vă las. Vreau să mă cultiv până nu mă ia somnul.

Niciun comentariu: